La stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat cu utilizarea analizorului Drager Alcotest 7510 se va ține cont de eroarea maximă admisă, care va fi tratată în favoarea persoanei testate. Indicatorii erorii este stabilită în Procedura de efectuare a măsurărilor, publicată recent în Monitorul Oficial.

Astfel, eroarea maximă admisă este egală cu:

De exemplu, concentrația de alcool în aerul expirat este de 0,20 mg/l. În acest caz, eroarea tolerată a analizatorului este de 0,02 mg/l, prin urmare rezultatul final al măsurării va fi de 0,18 mg/l.

Totodată, documentul stabilește mai multe reguli de efectuare a măsurărilor. De exemplu, condițiile de mediu trebuie să fie următoarele:

  • temperatura mediului ambian de la -10 grade Celsius până la +40 grade Celsius;
  • umeditatea mediului ambian de la 10 la 100%, fără condensare;
  • presiunea atmosferică de la 600 până la 1.100 hPa.

Intervalul de măsurare a concentrației de alcool este de la 0 până la 3,0 mg/l. Dacă rezultatul depășește indicatorul maxim, pe ecranul analizorului vor apărea trei săgeți în sus.

Timpul minim de suflare este de două secunde (presetat), iar volumul minim de aer expirat este de 1,2 l (presetat). De asemenea, timpul de pregătire înainte de efectuarea măsurărilor inițiale este de șase secunde.

Timpul de recuperare după efectuarea măsurărilor pentru concentrațiile etanolului este stabilit după cum urmează:

  • 0,25 mg/l – nu mai mult de 20 s;
  • 0,5 mg/l – nu mai mult de 40 s;
  • 1 mg/l – nu mai mult de 80 s;
  • peste 1,5 mg/l – nu mai mult de 120 s.

Analizoarele pot fi păstrate la temperatura mediului ambian de la -40 grade Celsius până la +70 grade Celsius, fiind menținute în curățenie și protejate de șocuri mecanice.

Amintim că, măsurarea concentrației de alcool în aerul expirat va putea făcută și cu alte două tipuri de aparate. Este vorba despre Drager Alcotest 7510 și Drager Alcotest 6820.