Anunțurile Consiliului Superior al Magistraturii privind organizarea concursurilor pentru ocuparea a patru funcții de magistrat la Judecătoria Chișinău au fost publicate în Monitorul Oficial. Două dintre funcțiile vacante sunt la sediul Buiucani și câte o funcție la sediile Centru și Ciocana.

Persoanele care vor să se înscrie în concurs urmează să depună la sediul CSM, până în data de 8 februarie, următoarele acte:

  • cererea de participare la concurs;
  • curriculum vitae actualizat;
  • motivarea personală;
  • cazierul judiciar, în cazul expirării valabilității acestuia la data depunerii cererii (pentru candidații la funcția de judecător);
  • certificatul medical privind starea sănătății, în cazul expirării valabilității acestuia la data depunerii cererii.

În concurs se pot înscrie doar candidații evaluați și incluși în Registrul participanţilor la concursul pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător, preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti. În prezent, în registru se regăsesc 138 persoane care pot pretinde la ocuparea funcțiilor de magistrat. Totodată, șase judecători care activează în alte instanțe de prim nivel au undă verde pentru a solicita transferul la instanța din Capitală.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii reamintește că, candidații la funcția de judecător, absolvenți ai Institutului Național al Justiției, sunt obligați să-și exprime opțiunea pentru toate posturile vacante anunțate la concurs.