Pandemia de COVID-19 a accelerat tranziţia spre online banking în Europa, dar în acelaşi timp a conferit şi un nou scop neaşteptat pentru unele sucursale bancare din mediul suburban, care au devenit spaţii de birouri alternative pentru angajaţii care nu doresc să facă naveta până la sediile centrale din mijlocul oraşelor, scrie economica.net.

În ultimii ani, băncile au început un proces de reducere a numărului de sucursale neprofitabile, însă, din cauza opoziţiei sindicatelor şi politicienilor, multe bănci nu au putut să îşi reducă numărul de sucursale atât de mult pe cât doreau. Acum,însă, unele bănci au decis să schimbe tactica şi să analizeze cum pot să profite de reţeaua lor extinsă de sucursale pentru a-şi adapta business-ul la noua realitate.

”Băncile vor încerca să transforme în loc să închidă pur şi simplu un mare număr de sucursale neprofitabile”, spune Daniel Dawson, de la firma de cercetare RBR.

De exemplu, în Marea Britanie, grupul Virgin Money a anunţat că a identificat mai multe sucursale unde angajaţii băncii care locuiesc în zonă ar putea să lucreze, în loc să fac naveta până la sediu, în timp ce divizia britanică a Santander a anunţat că analizează o abordare similară. Grupul Lloyds a informat că va face mai multe ”experimente” pentru a testa ”cum, unde şi când” ar putea lucra cei peste 60.000 de angajaţi ai săi, începând din octombrie.

Potrivit datelor Federaţiei Bancare Europene, numărul de sucursale bancare în Uniunea Europeană a scăzut de la aproximativ 238.000 în 2008 la 174.000 la finele lui 2018. Acest declin ar putea să continue, pe măsură ce clienţii migrează spre online banking, un fenomen care s-a accelerat în timpul pandemiei.

Însă, pentru unele bănci, provocările ridicate de pandemie reprezintă o temă de gândire. ”Cred că pandemia de COVID-19 ar putea reprezenta o nouă oportunitate pentru sucursalele bancare”, spune John Cronin, analist la Goodbody, care susţine că mai multe bănci britanice se gândesc să permită angajaţilor din birouri să lucreze de la sucursale.

La rândul său, Daniel Dawson prognozează că şi alte bănci ar putea urma exemplul TSB, parte a grupului spaniol Sabadell, care a redus numărul de poziţii de tip front office, pentru a oferi mai multe servicii de consiliere sau vânzări, care sunt mai profitabile pentru o bancă.

În Germania, banca regională Volksbank Stuttgart intenţionează să reutilizeze opt sucursale (aproximativ 10% din reţeaua sa de sucursale), astfel încât jumătate să ofere numai servicii de consiliere, iar restul să devină centre de tip self-service, fără niciun angajat.

”Clienţii îşi schimbă comportamentul şi este un secret cunoscut de toată lumea că şi băncile fac modificări”, spune Michael Huppert, membru în Consiliul de Administraţie al Volksbank Stuttgart.

Andre Hasken de la ZEB Consulting este de părere că pandemia i-a determinat pe bancheri să se întrebe cum pot să utilizeze cel mai eficient sucursalele. ”Băncile îşi pun întrebări cu privire la modul cum vor să arate sucursalele viitorului”, susţine Andre Hasken.