De la lansarea Programului de stat ”Prima Casă”, până în prezent, au fost procurate 4.019 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2 miliarde lei, în timp ce suma totală a garanțiilor active constituie un miliard lei.

Din 3.999 beneficiari, 2.825 sunt familii, iar 1.194 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani.

Totodată, din numărul total al beneficiarilor Programului, 571 de persoane beneficiază de compensații în cadrul Programului Prima Casă 2, destinat persoanelor angajate în sectorul bugetar. De compensații de la bugetul de stat beneficiază și cei care au mai mulți copii minori la întreținere (Prima Casă 3), numărul lor fiind de 1.422 de persoane. Alocații de la bugetul de stat încasează și 271 de beneficiari ai programului, care sunt angajați în companii private (Prima Casă 4).

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,002 m.p., iar valoarea medie a acestora este de 591,8 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 3.705 sunt apartamente, iar 315 - case de locuit individuale. 3.767 locuințe au fost procurate în zonele urbane iar 253 în zonele rurale.

Precizăm că, beneficiar al Programului guvernamental ”Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta curpinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.