Taxele pentru unele unități comerciale din capitală ar putea fi majorate anul viitor. Totodată, pentru unele unități netaxate până în prezent ar putea fi introduse plăți, iar pentru altele acestea vor rămâne neschimbate.

Majorările sunt prevăzute într-un proiect privind cota taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii din municipiul Chişinău pentru anul 2019, prezentat de Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii pentru consultări publice.

Potrivit documentului, mărimea taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii se majorează după cum urmează:

  • pentru unităţile comerciale precum: centre comerciale, magazine, localuri, gherete, etc. - cu 5000 lei pentru fiecare aparat de casă la care se comercializează produse din tutun și produse conexe.
  • pentru unităţile comerciale în care se comercializează producţie alcoolică - cu 30% faţă de taxa stabilită.
  • pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii, amplasate în teritoriul pieţelor comerciale din perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, Vasile Alecsandri, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Dimitrie Cantemir - cu 30% faţă de taxa stabilită.
  • mărimea taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii cu programul de lucru prelungit (după ora 23.00) se majorează cu 30% faţă de taxa stabilită.
  • pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii, cum ar fi gheretele, frigiderele, tonetele, tarabele, unităţile de transport specializate şi alte unităţi de comerţ ambulant, amplasate în stradă, în afara pieţelor comerciale, suplimentar se achită taxa conform anexei nr. 4.
  • agenţii economici şi persoanele fizice ale căror unităţi comerciale şi/sau de prestări servicii sunt amplasate în partea dinspre stradă a clădirilor din arterele principale ale oraşului Chişinău, cu excepţia obiectivelor amplasate în pieţe (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Calea Ieşilor, str. Ion Creangă, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, bd. Renaşterii Naţionale, bd. Grigore Vieru, str. Cosmonauţilor, str. Kiev, str. Bogdan Voievod, bd. Moscova, Calea Orheiului, str. Socoleni, str. Alecu Russo, bd. Mircea cel Bătrân, bd. Iu. Gagarin, bd. Traian, bd. Decebal, bd. Dacia (cu excepţia celor amplasate în orăşelul Aeroport), str. A Puşkin, str. Armenească, str. Tighina, str. Ismail, şos. Hânceşti, bd. D. Cantemir vor achita o taxă cu 10% mai mare decât taxa stabilită.

Totodată, se scutesc de plata taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii:

  • agenţii economici şi persoanele fizice care practică activităţi de   pompe funebre şi acordă servicii similare, inclusiv care confecţionează sicrie, coroane, flori artificiale.
  • întreprinderile municipale de alimentaţie publică ”Adolescenţa”, ”Liceist”,  ”Bucuria-EL”,  ”Râşcani – Şc”, cantinele  şcolăreşti  subordonate  Î.M.  ”Piaţa Centrală”, întreprinderile municipale de alimentaţie publică, care alimentează păturile dezavantajate social, unităţile comerciale ale Întreprinderi de producţie şi instruire a Societăţii Orbilor din Moldova, magazinul  ”Binefăcătorul”, unităţile de alimentaţie publică ale Î.M. ”Regia transport electric Chişinău”.
  • Persoanele fizice care desfășoară activități independente.

Mai multe detalii privind taxele pentru fiecare tip de unitate comercială găsiți aici.

Taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii se aplică în funcţie de genul de activitate desfăşurat, tipul de obiecte ale impunerii, locul amplasării, suprafaţa comercială ocupată de unităţile de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor, categoria mărfurilor comercializate şi serviciilor prestate, regimul de activitate, indicate în notificarea depusă la autoritatea administraţiei publice locale.