Legea privind redresarea şi rezoluţia băncilor va fi modificată. Banca Națională a Moldovei(BNM) a anunțat inițierea elaborării unui proiect de lege. Acțiunea este condiționată de necesitatea revizuirii unor prevederi ale legii menționate, care intră în vigoare în anul 2020. Astfel, se preconizează prelungirea termenului privind punerea în aplicare a instrumentului de recapitalizare internă și a oricăror condiții și referințe la acest instrument (inclusiv îndeplinirea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, în conformitate cu art.164 din această lege).

Potrivit BNM, necesitatea acestei modificări rezidă în faptul că, conceptul de ”cerință minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile” nu poate fi implementat la etapa actuală, ținând cont de specificul sistemului bancar local. Totodată, cerința de menținere a nivelului de fonduri proprii în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea băncilor rămâne în vigoare și urmează a fi respectată de către bănci.

Concomitent, elaborarea proiectului este dictată și de necesitatea revizuirii unor prevederi ce vizează constituirea și utilizarea fondului de rezoluție bancară, prin ajustarea unor indicatori de referință setați în redacția actuală pentru calculul contribuțiilor care vor fi achitate de către bănci (nivelul-țintă al resurselor financiare care urmează a fi acumulate la fondul de rezoluție, termenul-limită de atingere a nivelului-țintă), precum și a revizuirii unor prevederi în vederea facilitării utilizării fondului de rezoluție bancară în caz de necesitate.

Scopul modificărilor preconizate constă în crearea unui cadru legal care să coreleze cu particularitățile sistemului bancar național și să asigure utilizarea eficientă și funcțională a instrumentelor și competențelor de rezoluție, prin ajustarea unor prevederi, ținând cont de impactul acestora asupra sistemului bancar autohton.