Peste 13 la sută dintre acțiunile SA "Banca de Finanțe și Comerț" au fost vândute, la începutul săptămânii, la Bursa de Valori a Moldovei. Potrivit datelor publicate, suma tranzacției este de peste 20 milioane de lei.

Mai exact, au fost vândute 171.411 hârtii de valoare emise de bancă la un preț de 120 lei fiecare. Acestea reprezintă 13,03 la sută din emisia totală. Volumul total al trazacției a fost de 20.569.320 lei. Menționăm că prețul nominal al acțiunilor este de o sută de lei.

Amintim că săptămâna trecută Comisia Națională a Pieței Financiare a dispus avizarea prin coordonare a tranzacției speciale de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare emise de bancă, pentru înregistrare în condițiile legislației. Este vorba despre o tranzacție în care un acționar și-a vândut valorile mobiliare deținute. Alte detalii nu au fost oferite

Menționăm că în luna februarie a fost schimbată conducerea SA ”Banca de Finanțe și Comerț”. Victor Hvorostovschii a plecat de la conducerea băncii după 25 de ani. Funcția de preşedinte al Comitetului de Conducere a fost preluată de Aliona Levcă, care a deţinut anterior funcţiile de Director Financiar şi membrul Comitetului de Conducere.