Avocații stagiari ar putea avea la dispoziție trei încercări de a susține examenul de calificare în profesie și nu două tentative așa cum este în prezent. Modificarea se regăsește într-un proiect de modificare a Legii avocaturii, care a fost înregistrat în Parlament. Documentul conține mai multe modificări la Legea avocaturii, care se referă la competențele Congresului, atribuțiile Consiliului Uniunii Avocaților, incompatibilitățile profesiei etc.

La elaborarea modificărilor au lucrat și unii membri ai Consiliului Uniunii Avocaților, cum ar fi: Nina Lozan, Angela Popil, Gheorghe Vlas, Adrian Tăbârță, Alexandru Țurcan, Alexandru Grosu, Ion Stoian și Victor Arnăut.

Potrivit documentului, se propune modificarea alin. (2) din art. 20 a Legii avocaturii care să prevadă că persoana care a efectuat stagiul profesional și nu a promovat examenul de calificare poate participa la alte două examene de calificare. Dacă nu promovează de trei ori examenul de calificare, aceasta va fi admisă în profesie în condițiile art. 18 și 19.

În prezent, Legea avocaturii spune că persoana care nu a promovat examenul de calificare poate solicita admiterea repetată la examen după expirarea a 6 luni de la data primului examen. Avocatul stagiar respins de două ori la examenul de calificare va fi admis în profesie în condiţiile art. 18 şi 19.