Unui apărător din Statele Unite ale Americii i-a fost retrasă, pentru o perioadă de doi ani, licența de activitate, pe care o deține din anul 1976. Asta după ce s-a stabilit că avocatul a ”abuzat de sistemul judecătoresc timp de opt ani" și acesta este în "incapacitate de a înțelege principiul res judicata, transformând muncă judecătorilor și a altor avocați în eforturi fără sens". 

După cum scrie legal.report, decizia a fost luată după ce un magistrat s-a plâns că avocatul este o persoană care nu se supuse deciziei instanței și nu acceptă răspunsul negativ pentru solicitările sale. Apărătorul a spus, însă, că acțiunile sale reprezintă dorința de a obține victorie și a-i asigura clientului său acces la o justiție echitabilă. 

Conform informaților disponibile, Thomas Gannon, un avocat de 75 de ani din Pennsylvania, SUA, a fost contractat pentru a reprezentat interesele unui proprietar privat într-o dispută cu o societate de administrare. Clientul a vrut să-și întoarcă aproximativ 3.500 de dolari, pe care i-a cheltuit pentru eliminarea unei defecțiuni la acoperișul garajului său. În 2008, Gannon a reușit să obțină câștig de cauză. Cu toate acestea, doi ani mai târziu, judecătorul Charles Burr, examinând cererea reconvențională, a anulat despăgubirile și a stabilit că societatea de administrare trebuie să primească prejudicii în sumă de 8.500 dolari.

După ultima decizie a instanței, avocatul a decis să depună mai multe cereri de apel, pentru a obține dreptate. În anul 2017, numărul total a plângerilor depuse a ajuns la 49, iar cheltuielile de judecată suportate pentru examinarea acestora a depășit 85 de mii de dolari. 

Ulterior, instanța supremă din Pennsylvania a impus o interdicție privind examinarea dosarului, iar avocatului i-a fost interzis să-și mai reprezinte clientul. Eforturile apărătorului de a scoate disputa la nivel federal s-au soldat cu eșec și a dus la faptul că avocatul a ajuns să fie pus sub anchetă disciplinară.