Comisia pentru Etică și Disciplină din cadrul UAM i-a aplicat unui avocat sancțiune sub formă de avertizare, după ce acesta i-a eliberat unui client mandat fără a indica în ce cauză urmează să reprezinte interesele.

Potrivit Deciziei, avocatul a încheiat cu clientul său un contract de prestări servicii, fără a indica concret cauza la care urmează să participe, menționând doar ”CSJ”, adică pentru cererile adresate Curții Supreme de Justiție.

Totodată, Comisia a constatat că apărătorul a încheiat contractul fiind convins că recursul va fi respins. Cu toate acestea, el a întocmit ulterior cereri adresate către instanțe ce nu sunt în competență să le examineze, iar în final eliberează mandat fără a indica cauza pe care urmează să reprezinte interesele.

Deși clientul care a depus plângerea în privința avocatului a invocat și faptul că acesta nu i-a eliberat bon de plată, Comisia respins capătul de plângere, menționând că apărătorul eliberat bond de plată pentru suma indicată în contractul de prestări servicii.

Decizia integrală poate fi consultată aici.