Fostul judecător Gheorghe Muntean a solicitat ca șeful statului să anuleze un decret emis în adresa sa și să fie modificat temeiul de eliberare din funcție. Acesta a venit cu o solicitare în acest sens la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a cerut ca CSM să propună președintelui să anuleze decretul. CSM a precizat însă că un decret nu poate fi anulat, ci va propune șefului statului ca acesta să fie modificat. 

Mai exact, în privința ex-magistratului a fost emis decretul de eliberare din funcție în temeiul art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la statutul judecătorului, adică în baza unei hotărâri definitive de condamnare. Acum acesta a solicitat ca să fie emis un alt decret în baza art. 26 alin. (2) care prevede că judecătorul are dreptul la demisie prin depunerea cererii de demisie, inclusiv în cazul reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti, din momentul încetării activității Judecătoriei Comerciale de Circumscripție, începând cu 1 aprilie 2017. 

În hotărârea CSM se menționează că Gheorghe Muntean a activat la Judecătoria Economică de Circumscripție, iar în 2013 a admis sesizarea Procurorului General pentru a fi pornită urmărirea penală și tragerea la răspundere a ex-magistratului pentru pronunțarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii și pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Ulterior, în 2016 s-a dispus încetarea integrală a urmăririi penale și clasarea procesului penal. Mai târziu, după adoptarea Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești s-a decis încetarea activității Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie, începând cu 1 aprilie 2017. 

Prin urmare, în februarie 2017, judecătorul Gheorghe Muntean a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de demisie, începând cu 1 aprilie 2017, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea cu privire la statutul judecătorului, potrivit căruia judecătorul are dreptul la demisie prin depunerea cererii, inclusiv în cazul reorganizării sau dizolvării instanţei judecătoreşti. 

Atunci plenul CSM a deciz că nu pot fi aplicate prevederile art.26 alin. (2) și a propus șefului statului eliberarea din funcție în baza art. 25 alin. (1) lit. g) ”eliberarea din funcţie în cazul pronunţării unor hotărâri definitive de condamnare”. Astfel, decretul a fost emis în baza acestui temei.

Ex-magistratul a contestat Hotărârea Plenului, iar Curțea Supremă de Justiție a admis parțial cererea de chemare în judecată și a anulat hotărârea CSM prin care s-a dispus dispus eliberarea din funcție a judecătorului în baza art. 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la statutul judecătorului. 

Astfel, CSM a reexaminat cererea ex-magistratului și a stabilit că cererea prin care se solicită de a propune președintelui să-și anuleze decretul nu poate fi admisă, întrucât CSM nu dispune de o astfel de competență, iar decretul președintelui are statut de act administrativ cu caracter individual, ce cade sub incidența Legii contenciosului administrativ. 

În aceste condiții, Plenul CSM consideră oportun de a propune președintelui Republicii Moldova doar modificarea decretului la capitolul ce ține de temeiul eliberării din funcție a judecătorului, prin substituirea art. 25 alin. (1) lit. g) cu art. 25 alin. 1) lit. a), art. 26 alin. (2) Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.