Un grup de judecători din cadrul Curții de Apel Chișinău a formulat o declarație prin care condamnă acţiuni de intimidare, represiuni şi ameninţări directe din partea foştilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), destituiţi prin votul Adunării generale a Judecătorilor din 27 septembrie.

Semnatarii Declarației menționează că sesizarea Procurorului General pentru a iniţia proces penal în privinţa judecătorilor, depre care a menționat astăzi președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, ar avea drept scop - menţinerea stării de presiune şi împiedicarea acţiunilor corpului judecătoresc îndreptate spre asigurarea independenţei Justiţiei şi curmarea implicării politicului în activitatea de înfaptuire a Justiţiei.

În Declarație se mai spune că intenția de a iniţia un proces democratic de alegere a membrilor noi ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost calificată într-un final drept - uzurpare a puterii iudecătoresti. Asta deoarece la 10 octombrie, Procuratura Generală ar fi fost sesizată de doi deputaţi, iar la 18 octombrie ar fi fost pornit un proces penal împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile privind iniţierea Adunării Generale extraordinară a judecătorilor, dar şi împotriva tuturor celor care au participat la această adunare.

Judecătorii menționează că actualii membri CSM sunt susținuți de exponenţi ai puterilor legislative şi executive și că, reprezentanţii Guvemului ar  ignora ”starea reală a lucrurilor şi ar preluat drept plauzibilă doar poziţia acualilor membri CSM”. Semnatarii Declarației menționează în acest sens aprobarea de către Guvern a proiectele la modificările Constituţiei R.Moldova şi la Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, ”în lipsa avizelor corpului judecătoresc şi fară consultarea opiniei societăţii” și ”neglijând avizul negativ al Comisiei de la Veneţia”. Potrivi autorilor declarației, proiecte ar afecta independența sistemului.

Judecătorii califică drept ”intimidare sau încercare de influenţare a judecătorilor” acţiunile deputaţilor şi proiectele de modificare a legislaţiei avizate de executiv, produse în ajunul Adunării Generale a Judecătorilor în cadrul căreia urmează a fi aleasă o nouă componenţă a CSM.

Autorii Declarației au făcut următorul apel:

  • către toţi judecătorii din Republica Moldova să fie conştienţi de faptul că independenţa funcţională a fiecăruia depinde doar de acţiunile ferme şi responsabile de care trebuie să dea dovadă toţi judecătorii prin mobilizare şi participare la Adunarea Generală a judecătorilor numită pentru data de 25 octombrie; - către toţi membrii CSM demişi din rândurile judecătorilor să dea dovadă de maturitate juridică şi civică şi să recunoască Hotărârea celui mai înalt for al puterii judecătoreşti emisă la data de 27 septembrie, să înceteze terorizarea propriilor judecători, lupta împotriva acestora, cât şi dezbinarea puterii judecătoreşti cu formarea aşa-ziselor baricade, să participe la data de 25 octombrie la Adunarea Generală a Judecătorilor, să-şi exprime dreptul la vot, iar dacă consideră că merită încrederea judecătorilor să participe la concursurile respective;
  • către toţi reprezentanţii puterilor executive şi legislative, să dea dovadă de perseverenţă şi corectitudine în acţiuni vis-a-vis de puterea judecătorească în vederea respectării prevederilor Constituţionale care se referă la separaţia puterilor în stat, să nu schimbe principiile de bază a unui stat de drept, or componenţele guvemelor şi parlamentelor sunt schimbătoare, iar justiţia într-un stat trebuie să fie independentă, trebuie să aibă o practică judiciară unificată şi putemică, să evite orice acţiuni, expuneri şi presiuni înainte de pronunţarea unor hotărâri irevocabile, fapt care ar exclude orice fel de presiune directă sau indirectă asupra soluţiei care urmează a fi adoptată, în aşa fel încât orice justiţiabil să se bucure de un act al justiţiei corect, întemeiat şi legal;
  • către toţi reprezentantii mass-media, să aibă curaj de a spune lucrurilor pe nume, de a spune întregii societăţi adevărul!!! De a reda scopul real al Adunării Generale extraordinare a Judecătorilor, în raport cu acţiunile de demitere din funcţie a foştilor membri CSM aleşi din parteajudecătorilor, de a transmite societăţii faptul căjudecătorii nu doresc împiedicarea unor reforme în justiţie, însă aceste reforme nu trebuie să fie mimate, nu trebuie să fie trucate, cu membri ai CSM speriaţi şi supuşi executării necondiţionate a politicienilor doar pentm a se menţine în fotolii. De a spune adevărul despre faptul că a venit timpul ca fiecare justiţiabil să obţină încredere în sistemul judecătoresc, a venit timpul ca fiecare judecător care este lipsit de capacitate şi de calităţi necesare să părăsească sistemul judiciar, de a transmite societăţii mesajul tranşant al judecătorilor că în calitate de membri ai CSM o să fie aleşi doar reprezentanţi cu principii corecte, cu verticalitate şi cu viziuni democratice în vederea consolidării unui stat de drept printr-o putere judecătorească INDEPENDENTĂ!!!
  • către toate organizatiile naţionale şi internaţionale care monitorizează activitatea şi situaţia reală în sistemul judecătoresc din Republica Moldova şi care au capacitatea, voinţa şi buna credinţă de a face apreciere corectă acţiunilor în raport cu evenimentele ce au loc în sistemul judiciar, pentru a nu admite un colaps judiciar, pentru a nu admite ieşiri în stradă, boicotări a activităţii etc. Solicităm susţinerea pentru a realiza scopurile nobile propuse, pentru a realiza INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI în Republica Moldova.