Un italian a fost condamnat la nouă luni de închisoare și o amendă de 8.000 de euro pentru vânzarea de recenzii false pentru renumitul site de calatorii TripAdvisor, scrie oradesibiu.ro.

Și anume, Tribunalul Penal din Lecce, Italia l-a condamnat pe proprietarul companiei PromoSalento pentru ofertele sale către restaurante și hoteuri italiene de publicare a revizii false la locatiile lor de pe TripAdvisor. Aceasta este o decizie istorică, fiind prima oară când se aplică o condamanre pentru astfel de fapte, de care e plin internetul, menționează portalul de știri.

Frauda a fost detectată în 2015, când mai multe firme italiene au avizat Tripadvisor că un bărbat oferă servicii de publicare de revizii de cinci stele contra a diferite sume de bani. Investigația a relevat, ulterior, că bărbatul oferise astfel de servicii la mai mult de 1.000 de locații.

Portalul a dat asigurări că dispune de o tehnologie inteligentă care poate detecta opiniile plătite. Totuși, doar din anul 2015, s-a depistat că peste 60 de companii au vândut recenzii de cinci stele. Condamnarea din Italia a fost, însă, prima în care magistrații au stabilit o pedeapsă pentru aceste acțiuni.