Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV” anunță un nou seminar pentru persoanele care vor să acumuleze mai multe cunoștințe în domeniul insolvabilității. Acesta va avea loc în perioada 21-22 noiembrie, în incinta Academiei de Administrare Publică, str. Ialoveni 100. 

Astfel, în cadrul seminarului, care are loc conform programului aprobat de Comisia pentru dentologie și formare profesională a Uniunii Administratorilor Autorizați din Moldova, vor fi studiate teme din domenii precum: management, contabilitate, integritate și drept. 

Pentru data de 21 noiembrie este programat cursul care va fi ținut de Irina Ganța, reprezentant Fisc. Formatoarea va instrui persoanele venite la curs în privința ultimelor modificări din legislația fiscală. Irina Selevestru va ține o prelegere referitore la Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În domeniul contabilității, cursul va fi predat de Iuliana Țugulschi, doctor habilitat și profesor universitar. Cursanților li se va preda despre restabilirea evidenței contabile. 

La cursul programat pentru data de 22 noiembrie se va preda despre analiză și strategii de marketing. Acesta va fi ținut de Veronica Butnaru, doctor confirențiar universitar în economie. Un alt curs se va referi la domeniul psihologic, și anume evitarea situațiilor de conflict și apărarea de atacuri psihologice, care va fi dus de Carolina Trigub.

Persoanele interesate pot să obțină mai multe informații în privința înscrierii și a taxei de participare la numerele de telefon: +373 022 290991; +37368 54 89 22 sau de la Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV”, str. Ivan Zaikin nr. 60.

Centrul Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV” este singurul din Republica Moldova care pregatește practicieni în insolvență stagiari sau administratori autorizați definitivi, avocați, consilieri juridici, creditori garantați, chirografari, salariați, debitori în dificultate financiară sau orice altă persoană interesată sau care activează în domeniul juridic, în special cel al insolvabilității, indiferent de nivelul la care se află în carieră.

Persoanele interesate de domeniu pot găsi la Centru Național de Instruire în Insolvență ”MOLDINSOLV” și diferite cărți despre insolvabilitate.