Un teren de 2,238 ha amplasat pe str. Sprâncenoaia nr. 1 din Chișinău, precum și construcțiile de pe acesta, revin în componența Zonei Economice Libere ”Bălți” (ZEL ”Bălți”).

Ministerul Economiei și Infratructurii a prezentat pentru consultări publice un proiect de Hotărâre pentru completarea articolului 1 din Legea privind ZEL ”Bălţi”, care vine să pună în executare Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25/2019 pentru controlul constituţionalităţii legii menționate.

Prin Hotărârea Curții a fost declarată neconstituțională Legea nr. 17 din 15 februarie 2019 pentru modificarea articolului 1 din Legea privind ZEL ”Bălți” (excluderea terenului vizat), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvern.

Curtea a stabilit atunci că Guvernul nu a demonstrat în cadrul angajării răspunderii politice asupra necesitatea unei urgențe reale prin excluderea terenului de 2,238 ha amplasat pe str. Sprâncenoaia nr. 1, municipiul Chișinău, precum și a construcțiilor de pe acesta din componența zonei, nu a prezentat argumente concludente privind necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate și că este obiectiv necesară aplicarea imediată a legii în cauză.

Valoarea investițiilor în ZEL Bălți a constituit în 2018 – 36 milioane de dolari, iar exporturile au ajuns la 6353,8 milioane de lei. Zona include 66 de rezidenți, iar taxele și impozitele calculate pentru anul trecut au constituit 814,0 milioane de lei.

Rezultatele ZEL Bălți depășesc cumulativ rezultatele celorlalte șase zone economice libere din țară, la capitolul investiții și locuri de muncă create.

Zona are semnate contracte cu investitori ca Draexlmaier, Gebauer&Griller, Sumitomo, La Triveneta Cavi, Coroplast, Fritzmeier, etc.

Volumul total al investițiior înregistrate în ZEL Bălți, pe parcursul a 9 ani de activitate, constituie 202 milioane de dolari.