Metodele frauduloase pentru perfectarea actelor de identitate sau susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere, prin prezentarea fizică a altor persoane, nu sunt întâlnite doar în filme, ci și în realitate. 

Potrivit Agenției Servicii Publice, în Moldova, cel mai des, încălcările sunt comise de către gemeni sau frați și surori care seamănă între ei. Instituția îndeamnă cetățenii să nu recurgă la astfel de metode.

Pentru contracararea falsificării actelor, Agenţia Servicii Publice deține un Sistem de recunoaștere facială care este integrat cu Registrul de stat al populației. În cazul depistării unor cazuri suspecte, sitemul emite o alertă. Dacă în urma verificării se constată cazuri de fraudă, dosarele sunt remise organelor de drept pentru examinare în conformitate cu legislaţia penală.

Potrivit datelor statistice oferite de ASP, pe parcursul anilor 2017-2018, au fost depistate peste 460 de cazuri suspecte de fraudă. În 270 de cazuri s-a confirmat falsificarea actelor de identitate, iar în peste 220 de cazuri au fost deja finalizate investigațiile interne, materialele fiind transmise organelor de drept.

De asemenea, angajații ASP au identificat 55 de persoane care au încercat să obțină permis de conducere pentru altcineva, iar în unele situații s-a constatat că solicitanții nu se aflau în țară.

În urma verificărilor, 27 de dosare privind falsificarea permiselor au fost expediate organelor de drept.

Sistemul de recunoaștere facială (FRS) a fost implementat în 2017.