Autor: Eugeniu Rusu, Șef Secția gestiunea colectivă, AGEPI, Revista Intellectus

Autorul beneficiază de protecţia drepturilor de autor asupra operei sale, prin însuşi faptul de creare a acesteia, pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nefiind necesară înregistrarea operei sau orice altă formalitate. Un nivel ridicat de protecție a drepturilor de autor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul titularilor de drepturi, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. 

Cunoaștem că, pentru fiecare caz și mod de utilizare a obiectelor drepturilor de autor, autorul trebuie să primească o remunerație adecvată care, potrivit legislației în vigoare, beneficiază de aceeaşi protecţie ca şi salariul.

Cu toate acestea, și în domeniul dreptului de autor există excepţii şi limitări, care se aplică numai în cazurile în care nu contravin valorificării normale a operelor şi dacă nu prejudiciază în mod nejustificat interesele legitime ale titularilor de drepturi. Esența reglementării excepțiilor și limitărilor, potrivit pct. 78 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1 din 25 aprilie 2016 cu privire la aplicarea unor prevederi ale legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe, este de a crea un echilibru dintre drepturile autorului şi interesele societăţii, iar principalele motive de introducere a excepţiilor şi limitărilor ar fi îndreptate spre interesul culturii şi al artei, interesul educaţiei, interesul înfăptuirii justiţiei, informarea societăţii asupra unor evenimente sau din raţiuni umanitare.

Astfel, pentru anumite situații de utilizare a unor opere protejate prin dreptul de autor nu este necesar acordul autorului sau plata vreunei remunerații. De exemplu, utilizarea operelor cu scopul de a caricaturiza sau a parodia, potrivit art. 28 lit. m) din Legea Republicii Moldova nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, este permisă fără consimţământul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata vreunei remuneraţii.

Actele internaționale din domeniul dreptului de autor, de asemenea reglementează excepția cu parodia. Așa de exemplu, potrivit art. 5 alin. (3) lit. k) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la dreptul de reproducere, dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului a obiectelor protejate, inclusiv pentru utilizarea acestora în cazul caricaturilor, parodierii sau pastișelor.

Cu titlu de informare, specificăm că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Hotărârea din 3 septembrie 2014, pe cauza C‑201/13, Johan Deckmyn, Vrijheidsfonds VZW împotriva Helena Vandersteen, Christiane Vandersteen, Liliana Vandersteen, Isabelle Vandersteen, Rita Dupont, Amoras II CVOH, WPG Uitgevers België, a statuat că ”având în vedere lipsa din cuprinsul Directivei 2001/29 a oricărei definiții a noțiunii de parodiere, determinarea înțelesului și a conținutului acestui termen trebuie să fie făcută...în conformitate cu sensul obișnuit al acestuia în limbajul curent, ținând seama și de contextul în care este utilizat și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte...În ceea ce privește sensul obișnuit al termenului ”parodiere” în limbajul curent, este incontestabil, ...că parodierea are drept caracteristici esențiale, pe de o parte, pe aceea de a evoca o operă existentă, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu aceasta, iar pe de altă parte, pe aceea de a constitui o manifestare a umorului sau o persiflare”.

Legea Republicii Moldova nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe de asemenea nu definește parodia, deci, urmează să analizăm noțiunea din prisma sensului definit potrivit Dicționarului explicativ al limbii române: creație literară, scriere cu caracter umoristic sau satiric, în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor, imitând și deformând, în mod voit, elementele caracteristice ale acestora, pentru a obține efecte satirice sau comice.

Astfel, indiscutabil este faptul că parodia are la bază o operă preexistentă, dar, parodia în sine, reprezintă înseși o operă. De altfel, Dicționarul explicativ al limbii române definește noțiunea de parodist, drept autor al unei parodii. Deci, acesta beneficiază de dreptul de autor asupra parodiei, care reprezintă activitatea sa creatoare.
 

Atragem atenția asupra faptului că autorul unei parodii trebuie să ia în calcul considerentul că opera sa, deși preia diverse aspecte dintr-o altă operă, nu trebuie să fie confundată cu aceasta sau cu autorul acesteia, inclusiv nu trebuie să lezeze onoarea și demnitatea autorului operei originale. Să nu uităm că autorul unei opere beneficiază de dreptul moral la respectarea integrității operei, adică de dreptul la protecţia operei sale contra oricărei denaturări, schimonosiri sau a oricărei alte atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia lui. Prin urmare, urmează a se respecta limita dintre libertatea în creație pe care o oferă excepția privind parodia, pe de o parte, și eventuala încălcare a dreptului autorului operei originale, pe de altă parte.

În practica altor state, parodia constituie subiect/temei al adresărilor în instanța de judecată.

În cazul Belgiei, CJUE, prin Hotărârea din 3 septembrie 2014 menționată mai sus, a declarat că ”Articolul 5 alineatul (3) litera k) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că parodierea are drept caracteristici esențiale, pe de o parte, pe aceea de a evoca o operă existentă, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu aceasta, iar pe de altă parte, pe aceea de a constitui o manifestare a umorului sau o persiflare. Noțiunea ”parodiere”, în sensul acestei dispoziții, nu este supusă unor condiții potrivit cărora parodierea ar trebui să prezinte un caracter original propriu, altul decât acela de a prezenta diferențe perceptibile în raport cu opera originală parodiată, ar trebui să poată fi atribuită în mod rezonabil unei alte persoane decât autorul operei originale însuși, ar trebui să se refere la opera originală însăși sau ar trebui să menționeze sursa operei parodiate.”

 De asemenea, CJUE a menționat că aplicarea, într-o situație concretă, a excepției privind parodierea, trebuie să respecte un echilibru just între, pe de o parte, interesele și drepturile titularilor de drepturi și, pe de altă parte, libertatea de exprimare a utilizatorului unei opere protejate care se prevalează de excepția privind parodierea.

Curtea Supremă a SUA a explicat în Hotărârea Campbell vs. Acuff-Rose Music, Inc. că parodia care are la bază un cântec existent, reprezintă o limitare a dreptului de autor, și anume utilizare echitabilă, prevăzută în art. 107 din Legea SUA a dreptului de autor, potrivit căruia, utilizarea unei opere protejate prin drepturi de autor, în scopuri precum critica, nu constituie o încălcare a dreptului de autor, cu mențiunea că trebuie luați în considerare patru factori pentru a determina dacă utilizarea unei lucrări într-un anumit caz este o utilizare echitabilă sau nu (scopul și caracterul utilizării, inclusiv dacă o astfel de utilizare are caracter comercial sau este în scopuri educaționale nonprofit; natura muncii protejate prin drepturi de autor; cantitatea și substanțialitatea porțiunii utilizate în legătură cu opere protejate prin drepturi de autor în ansamblu; efectul utilizării pe piața potențială sau valoarea lucrării protejate prin drepturile de autor).

Astfel, potrivit Curții, scopul comercial sau educațional nonprofit al unei opere este doar un element al scopului și caracterului acesteia, iar parodia, ca și alte utilizări, trebuie să existe ca operă. Curtea a comentat de asemenea că este esențial ca cineva care face o parodie să poată cita din materialele existente și să folosească unele din elementele unei lucrări anterioare pentru a crea una nouă care să comenteze originalul.

Există și cazuri de parodiere a operei fotografice, acțiune constatată de instanța de judecată ca nefiind o încălcare a dreptului de autor – cazul Leibovitz împotriva PARAMOUNT PICTURES.

În România, asemeni Republicii Moldova, Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe prevede excepția de transformare a unei opere, fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații, dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia.

Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea exprimării, care nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane. Opera, ca rezultat al creației intelectuale originale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de creare, de modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa acesteia, este protejată prin dreptul de autor. Cu toate acestea, nu poate fi ignorată necesitatea existenței unor excepții și limitări în ceea ce privește libera utilizare a operelor, în scopul scopul educației, învățământului, culturii. În acest sens, urmează a se păstra un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate.