Președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, a depus o cerere prealabilă în adresa Președinției Republicii Moldova. Asta după ce, anterior, președintele Maia Sandu a anunțat că a emis decretul prin care a anulat actul prin care Clima a fost numit în funcție. Atunci, președintele Curții de Apel Chișinău a anunțat că va contesta decretul în instanță.

Prin cererea prealabilă, Vladislav Clima solicită ca să fie verificată legalitatea actului administrativ individual  defavorabil și anularea în tot a acestuia ca fiind ilegal, având la baza art.162 alin. (3) lit. a) Cod administrativ. 

Mai mult, Vladislav Clima a menționat în cerere ca în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că actul ”desemnării/numirii în funcție”, în sens constituțional, este un act consumat și, prin urmare, nu este susceptibil de abrogare, cu excepția constatării unor vicii fundamentale care afectează însăși validitatea actului (temeiuri de nulitate absolută).

Respectiv, odată consumată numirea în funcție, încetarea atribuțiilor persoanei desemnate nu poate avea loc decât prin procedeul demiterii/demisiei din funcție, în ordinea stabilită de lege.

Mai multe detalii citiți în cererea prealabilă depusă la Președinție.

Întrebat de BizLaw dacă a cerut suspendarea actului, Vladislav Clima a precizat că nu va face uz de acest drept. 

”Deși legea îmi oferă dreptul de a cere suspendarea decretului la autoritatea emitentă și apoi în instanță, la etapa prejudiciară, nu voi face uz de el pentru a nu admite utilizarea justiției în campania electorală”, a declarat Vladislav Clima.