În acest an, angajații din cadrul Uniunii Avocaților vor fi remunerați cu 1,18 milioane de lei. Cele mai mari salarii sunt prevăzute pentru președintele UA și secretarul general, câte 10200 și, respectiv, 10000 lei lunar. Cel puțin așa este preconizat în proiectul bugetului UA pentru 2016, care urma să fie votat pe 10 iunie, la Congresul avocaților. Din lipsă de cvorum, Congresul s-a amânat, iar Uniunea activează, în continuare, fără un buget aprobat. Potrivit Legii cu privire la avocatură, bugetul Uniunii Avocaţilor se formează din contribuţiile avocaţilor, taxele pentru examenele de admitere la stagiu şi de calificare, taxele pentru efectuarea stagiului profesional, amenzile achitate de avocaţi în calitate de sancţiuni disciplinare și alte plăți. Astfel, veniturile prognozate numai cotizațiile de membru al Uniunii Avocaților ar urma să fie de peste patru milioane de lei. Din celelalte taxe se preconizează încasarea a peste două milioane de lei. iStock_000035058100Small_4O parte din veniturile Uniunii Avocaților sunt cheltuite pentru plata salariilor și indemnizațiilor angajaților. Potrivit proiectului bugetului, în acest an, Uniunea are 9 angajați, iar salariul lunar al acestora este de circa 64 de mii de lei. Cel mai mare salariu îl are președintele UA – 10200 de lei. Urmează secretarul general cu 10 mii de lei lunar și contabilul cu 9 mii de lei. În total, cheltuielile pentru salarii vor fi de 1,18 milioane de lei. Anul trecut, pentru plata salariilor angajaților UA s-au cheltuit 850 de mii de lei. De asemenea, o parte din veniturile UA vor merge pentru remunerarea activității organelor de conducere. Astfel, pentru indemnizațiile membrilor Consiliului UA, membrilor Comisiei pentru etică și disciplină, membrilor Comisiei de licențiere și membrilor Comisiei cenzorilor se vor achita 288 de mii de lei. Pentru organizarea a două sesiuni de examene se vor cheltui 130 de mii de lei. Cheltuielile totale pentru 2016, prevăzute în proiectul bugetului UA, constituie aproape 7 milioane de lei, cu 4 milioane mai puțin decât anul trecut, când acestea au ajuns la peste 11 milioane. Asta pentru că, Uniunea a achiziționat un sediul nou în valoare de 8,6 milioane de lei.