Serviciul Stare Civilă ar putea elibera mai multe documente contra plată, deși acum acestea sunt gratuite. Ministerul Justiției argumentează că instituția suportă multe pierderi. În schimb, eliberarea actelor ar putea fi urgentată de la câteva zile la câteva ore. Ministerul Justiției intenționează să modifice prețurile pentru unele servicii pestate de Serviciul Starea Civilă. De exemplu, eliberarea duplicatului certificatului de stare civilă, legalizarea actului de stare civilă, eliberarea certificatelor și extraselor, avizul privind modificările operate nu se va mai realiza gratuit așa cum era până acum. Autorii sunt de părere însă că modificările nu vor avea repercusiuni negative asupra societăţii, întrucît implică suportarea unor costuri minime şi „nu se răsfrînge asupra acţiunilor de asigurare primară a actelor de stare civilă, înregistrarea obligatorie a naşterii, decesului rămîne a fi un serviciu prin definiţie gratuit, scutit inclusiv de taxa de stat; înregistrarea căsătoriei, divorţului, schimbării numelui da familie şi sau prenumelui, implicînd doar achitarea taxei de stat” „Prestarea serviciilor contra plată vizează prestarea serviciilor speciale de înregistrare a căsătoriilor, eliberarea diverselor tipuri de documente, elaborate în scopul realizării unor libertăţi adiţionale, precum şi urgentarea prestării serviciilor”, se mai precizează în document. Totodată, autorii propun să reducă termenul de eliberare a documentelor, de la câteva zile la câteva ore. Unele modificări la lege însă sunt în beneficiul moldovenilor, în special a celor plecați peste hotare care au nevoie frecvent de eliberarea unor documente suplimentare. Astfel, serviciile de stare civilă vor putea fi operate și în străinătate, prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova. Tipul de servicii urmează încă să fie stabilit. Documentul se află în dezbateri publice.