Mai mulți agenți economici ar putea fi scutiți de la plata dividendelor sau defalcarea în bugetul de stat a unei părți din profitul net obținut în anul 2016. Potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului, vor beneficia de acest privilegiu mai multe întreprinderi de stat, iar suma scutirilor este de  61 de milioane de lei. Astfel, la solicitarea Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, se propune scutirea de la defalcarea în bugetul de stat a unei părți din profitul net obținut în anul 2016 de către Î.S. ”Radiocomunicații”, adică aproape 1,3 milioane de lei. Autorii initiativei susțin că banii vor fi utilizați pentru tranziția de la televiziunea analogică la cea digitală terestră, care urmează să fie realizată până la sfârșitul anului 2017. Investițiile, care au fost deja efectuate de către I.S. ”Radiocomunicații” în implementarea televiziunii digitale se cifrează la circa 5 milioane de euro, iar în acest an întreprinderea urmează să efectueze investiții de aproape 3 milioane de euro. De asemenea, se solicită scutirea de la plata defalcărilor în bugetul de stat și a Î.S. ”Poșta Moldovei”, în scopul utilizării profitului net pentru investiții în reabilitarea și modernizarea rețelelor poștale. Î.S. ”Poșta Moldovei” a obținut anul trecut, din activitatea economico-financiară, profit net în mărime de 10,5 milioane de lei. Profitul net ce urmează a fi defalcat în bugetul de stat, în proporție nu mai mică de 25 la sută, se cifrează la 2,6 milioane lei. Potrivit autorilor proiectului, întreprinderea își desfășoară activitatea pe principiul autogestiunii. Un alt argument invocat pentru scutirea de plăți la buget este faptul că întreprinderea urmează să participe în prestarea serviciilor de obținere a unor acte permisive, dar și la implementarea soluțiilor de ghișeu unic. De asemenea, în baza oficiilor poștale urmează să fie create Centre universale de prestare a serviciilor publice. Agenția ”MOLSILVA” solicită, de asemenea, scutirea de la plata defalcărilor în bugetul de stat a entităților silvice subordonate, astfel încât, profitul net obținut în anul 2016, în mărime de peste 10 milioane de lei, să rămână la dispoziția entităților nominalizate. Banii vor fi cheltuiți pentru amenajarea pădurilor. De la plata dividendelor ar putea fi scutită și S.A. ”Rețelele Electrice de Distribuție Nord” Bălți. Anul trecut S.A. ”RED-Nord" a obținut profit în sumă de aproape 62 milioane de lei. Entitatea are de restituit însă creditul în sumă de aproape 23 de milioane de lei, care a fost contractat pentru achitarea datoriei față de S.A. ”Energocom”. De asemenea, compania are datorii față de furnizorii de material și față de antreprenorii care au efectuat lucrări de construcție a rețelelor electrice și pentru procurarea și transportarea energiei electrice în sumă totală de 30 mililioane lei. Astfel, pentru ameliorarea situației economico-financiare create și asigurării activității stabile, S.A. ”RED-Nord” necesită a fi scutită de plata dividendelor, iar sursele financiare economisite vor fi utilizate pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi. Totodată, partea rămasa a profitului va fi utilizată preponderent pentru investiții în rețelele de distribuție a energiei electrice. În acest an, S.A. ”RED-Nord” preconizează să efectueze investiții în rețelele electrice de distribuție a energiei electrice și mijloace fixe în valoare de peste 166 milioane de lei. Planul de investiții a fost aprobat de ANRE. Potrivit autorilor inițiativei, necesită a fi scutită de plata dividendelor și S.A. ”RED Nord-Vest”. Sursele financiare vor fi utilizare pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi, iar partea rămasă a profitului va fi utilizată prepondrent pentru investiții în rețelele de distribuție a energiei electrice. Întreprinderea are nevoie de bani pentru realizarea Planului de investiții pentru anul în curs în sumă de 53,53 milioane de lei, stingerea datoriilor față de furnizori în sumă de aproximativ 152 milioane de lei și acoperirea pierderilor obținute în anii precedenți în sumă de aproape 67 milioane de lei. Guvernul intenționează să scutească C.I.E. ”MOLDEXPO” de plata dividendelor, în sumă de aproape 900 de mii de lei. În nota informativă a inițiativei se menționează că C.I.E. ”MOLDEXPO” intenționează în acest an să facă investiții pentru:
  • procurarea softurilor licențiate - circa 725 mii lei;
  • procurarea tehnicii de calcul pentru dezvoltarea sistemului informațional - circa 50 mii lei;
  • reparația capitală a acoperișului pavilionului nr.2 - circa 1,5 milioane lei;
  • finisarea lucrărilor de proiectare a pavilionului multifuncțional și demararea lucrărilor de proiectare a parcării etajate - circa 2,2 milioane lei.
Potrivit autorilor, în urma acordării scutirii de la plata dividendelor se urmărește îmbunătățirea infrastructurii și dezvoltarea complexului ”MOLDEXPO” drept spațiu inedit de afaceri, cultură și agrement.