După mai bine de o lună de la aprobare, Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiției (CSJ) a fost, în sfârșit, publicat în Monitorul Oficial. Documentul intră in vigoare din momentul publicării. În același timp, căutarea după numele părților în dosare, pe portalul instanțelor, a revenit. Potrivit Regulamentului, scopul existenței portalului național al instanțelor de judecată și cel al existenței paginii web a CSJ îl constituie susținerea unui mediu informațional virtual și accesibil pentru cetățeni. Informațiile publicate pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a CSJ includ lista cauzelor fixate pentru judecare, hotărârile instanței de judecată, citațiile în fața instanței și alte informații relevante pentru justițiabili. Lista cauzelor fixate pentru judecare se publică pe pagina web a instanței judecătorești, precum și într-un loc accesibil publicului cu cel puțin trei zile înainte de data ședinței de judecată, indicându-se:
  • numărul dosarului;
  • numele judecătorului (judecătorilor) care examinează cauza;
  • data, ora și locul desfășurării ședinței;
  • numele sau denumirea părților;
  • obiectul cauzei;
  • date referitoare la publicitatea ședinței de judecată.
Informațiile referitoare la lista cauzelor fixate pentru judecare vor fi radiate de pe pagina web după desfășurarea ședinței de judecată. Procedura de publicare a hotărârilor judecătorești Regulamentul spune că autoritatea responsabilă pentru prelucrarea automatizată de date și pentru asigurarea accesibilității hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată este instituția contractată anual pentru asigurarea mentenanței Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. Această autoritate este obligată să respecte indicațiile în materie ale Consiliului Superior al Magistraturii. Ea va asigura, în mod permanent, posibilitatea căutării hotărârilor judecătorești după numele părților și se va îngriji să garanteze transparența maximă a hotărârilor judecătorești, prin implementarea celor mai noi și mai practice modalități de căutare a informațiilor conținute de acestea. CSJ asigură prelucrarea automatizată de date și accesibilitatea hotărârilor ei judecătorești pe pagina sa web. La nivel de instanțe, sunt responsabili de publicarea hotărârilor judecătorești judecătorii și asistenții judiciari. Aceștia din urmă au calitatea de registrator de sistem și acționează sub supravegherea judecătorilor. În contextul art. 47 alin. (3) lit. e) din Legea privind organizarea judecătorească și al Regulamentului, asistenții judiciari sunt obligați să introducă hotărârea judecătorească în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor și să o înregistreze cu statut final. Aceștia trebuie să anonimizeze numele și să ascundă celelalte date cu caracter personal din cuprinsul hotărârilor judecătorești în toate cazurile prevăzute de Regulament. La rândul lor, judecătorii sunt obligați să verifice asistenții judiciari în activitatea lor de publicare a hotărârilor judecătorești. Hotărârile judecătorești, pronunțate de judecătorii și de curțile de apel, sunt transferate din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor pe portalul unic al instanțelor de judecată, în regim real. Hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele examinate în camera de consiliu (ședință ”închisă”) sau în ședință secretă se plasează integral în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, dar se publică pe portalul național al instanțelor de judecată sau pe pagina web a CSJ în modul următor:
  • dacă este vorba de cauze penale, contravenționale, civile sau de alt tip judecate. Astfel, în vederea protejării interesului moralității, minorilor sau a vieții private a părților la proces, numele celor afectați prin prisma acestor valori și interese va fi anonimizat întotdeauna;
  • dacă este vorba de cauze penale sau contravenționale judecate. Astfel, în vederea protejării interesului moralității, a minorilor sau a vieții private a părților la proces, numele autorilor, al instigatorilor sau al complicilor nu va fi anonimizat în nici un caz, chiar dacă autorii, instigatorii sau complicii sunt minori;
  • dacă este vorba de cauze judecate. Astfel, în vederea protejării ordinii publice ori a securității naționale într-o societate democratică sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției sau secretului comercial, părțile din hotărâre a căror publicare ar afecta aceste interese vor fi ascunse;
  • dacă este vorba de cauze judecate. Astfel, în vederea protejării ordinii publice ori a securității naționale într-o societate democratică sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției, numele părților și/sau al persoanelor a căror publicare ar afecta aceste interese va fi anonimizat întotdeauna.
Judecătorul poate decide astfel, din oficiu sau la sesizarea uneia dintre părți. Încheierile judecătorești nu se vor publica pe portalul național al instanțelor de judecată sau, după caz, pe pagina web a CSJ, cu excepția celor prin care se soluționează fondul unei probleme. În hotărârile judecătorești publicate pe portalul național al instanţelor de judecată sau pe pagina web a CSJ, numele părților la proces nu va fi anonimizat în nici un caz, cu excepția situațiilor prevăzute de Regulament. Vor fi ascunse întotdeauna următoarele categorii de date cu caracter personal:
  • locul şi data naşterii persoanelor;
  • domiciliul și/ sau reședința acestora;
  • numărul lor de telefon, codul lor personal (IDNP);
  • datele despre starea lor de sănătate (indiferent de maladia pe care o au);
  • datele lor bancare;
  • numărul de înmatriculare a automobilului;
  • codul personal de asigurare medicală;
  • codul personal de asigurare socială;
  • alte date, în conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
În același timp, nu vor fi anonimizate/ascunse în nici un caz informațiile despre instanță sau completul de judecată, grefier, procuror, agentul constatator, mediator, executorul judecătoresc, notar și avocat. Nu va fi ascunsă în nici un caz denumirea persoanelor juridice.  Anonimizarea numelui persoanelor, precum și ascunderea celorlalte date cu caracter personal existente în hotărârile judecătorești ale judecătoriilor și ale curților de apel au loc prin intermediul modalității speciale existente în cadrul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. Anonimizarea numelui și ascunderea celorlalte date cu caracter personal existente în hotărârile judecătorești pronunțate de Curtea Supremă de Justiție va fi făcută de către asistentul judiciar. Amintim că, în data de 10 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul instanțelor naționale de judecată și pe pagina web a Curții, propus ca document alternativ de președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi.