Departamentul Instituțiilor Penitenciare se reorganizează în Administrația Națională a Penitenciarelor. Un proiect de lege a fost votat de Parlament, în lectură finală. Proiectul legii cu privire la sistemul administrației penitenciare urmează să reprezinte noua lege ce reglementează atât sistemul administrației penitenciare, cât și statutul funcționarului public cu statut special din cadrul acestui sistem. Sistemul administrației penitenciare va fi format din Administrația Națională a Penitenciarelor, subdiviziunile subordonate Administrației și instituțiile penitenciare. Administrația Națională a Penitenciarelor este aparatul central al sistemului administrației penitenciare, ce exercită atribuțiile și implementează politica statului în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate. Un moment inovațional în cadrul sistemului administrației penitenciare este reglementarea statutului juridic al personalului din cadrul Administrației și instituțiilor subordonate. În cadrul sistemului administrației penitenciare sunt trei categorii de angajați:
  • salariați civili, statutul cărora este reglementat de către Codul muncii;
  • funcționarii publici, statutul cărora este reglementat de către Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarilor public;
  • funcționarii publici cu statut special.
Funcționarii publici cu statut special vor fi clasificați în două categorii, în funcție de complexitatea atribuțiilor. Comparativ cu legea anterioară a sistemului penitenciar, se exclud gradele speciale de ostaș de justiție, sergent-inferior de justiție și sublocotenent de justiție. O altă noutate este faptul că funcționarii publici cu statut special nu vor fi sancționați sau intimidați pentru sesizarea cu bună credință a dispozițiilor ilegale ale superiorilor. Totodată trebuie specificat faptul că nu vor putea fi angajați în funcție publică cu statut special membrii partidelor politice sau altor organizații social-politice. Încă o noutate este că, în prezent, sistemul penitenciar nu reglementează foarte clar condițiile pentru a candida pentru funcția de angajat al sistemului penitenciar. Astfel, se propune ca un sistem nou de reglementare a criteriilor de accedere în calitate de funcționar public cu statut special.