Curtea Supremă a statului Louisiana din Statele Unite ale Americii a decis, recent, să-i retraga licența de avocat unui fost procuror, care și-a permis să comenteze, sub anonimat, mai multe dosare în care a fost implicat el sau colegii săi. Conform deciziei, acesta nu va mai putea niciodată să practice jurispudența, scrie legal.report.

Scandalul, care a afectat grav reputația procuraturii, s-a iscat după ce s-a adeverit că Salvador Perricone, care în perioada 2007 - 2012, fiind în funcția de procuror, a lăsat peste 2.600 de comentarii anonime pe portalurile de știri. Fostul procuror comenta inclusiv știrile despre dosarele în care era implicat el sau colegii săi. Acesta făcea acuzații dure la adresa avocaților și părților implicate în proces. În schimb, Perricone susținea în mod activ poziția oficială a procuraturii.

Fostul procuror a fost desconspirat după ce un participant al unui dosar a solicitat instanței de judecată să dispună efectuarea unei expertize lingvistive și juridice a mesajelor. În anul 2012, sub presiunea dovezilor acumulare, Perricone a recunoscut că el este autorul mesajelor și a demisionat. Câteva luni mai târziu, a demisionat și șeful acestuia, procurorul federal Jim Letten, care deținea funcția un număr record de ani, 11.

După ce a demisionat din funcția de acuzator de stat, Perricon a început să practice avocatura. Totuși, în 2017, acestuia i-a fost retrasă, pentru doi ani, licența de apărător. Atunci, fostul procuror a spus că suferă de o tulburare a personalității pe fonul stresului post-traumatic, așa numitul "sindrom vietnamez". Medicul său a afirmat că anume această boală a fost motivul aparițiilor comentariilor anonime. Anterior, Salvador Perricone a spus că scria comentariile pentru a scăpa de stresul acumulat în exercitarea funcției. Curtea Supremă a decis, recent, totuși să-i retraga pe viață licența de avocat a lui Perricone.