După ce mai multe companii, nemulțumite de pregătirea muncitorilor, au lansat în parteneriat cu instituții de învățământ profesional tehnic cursuri în sistem dual, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și a prezentat pentru consultări publice proiectul Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual. Conform proiectului, învățământul dual are următoarele caracteristici specifice:
  • este organizat la iniţiativa agenților economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori;
  • asigură instruirea practică, sub răspunderea agentului economic, în condiții reale de muncă, cu achitarea lunară a salariului de ucenicie;
  • asigură participarea agentului economic la procesul de evaluare și certificare a competențelor ucenicului.
Acest tip de studii se axează pe instruire practică în proporție de 70 la sută, iar orelor teoretice le revin 30%. În perioada studiilor, elevul beneficiază de:
  • bursă lunară achitată de instituția de învățămînt profesional tehnic;
  • asigurare obligatorie medicală din contul instituției de învățământ profesional tehnic;
  • asigurare socială;
  • salariu de ucenicie achitat de agentul economic, care constituie nu mai puțin de 2/3 din cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei;
  • cazare în căminul instituției de învățământ profesional tehnic, dacă acesta dispune de cămin.
În perioada instruirii în cadrul agentului economic, ucenicul îndeplinește sarcini în conformitate cu curriculum aprobat, iar regimul juridic și fiscal al acestuia este asimilat cu cel de angajat al agentului economic. Ucenicul se conformează dispozițiilor aplicabile angajaților agentului economic în măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului său sau celor specificate în contractul de ucenicie. Ucenicul efectuează doar acele lucrări care corespund scopului formării profesionale şi abilităților lui fizice. Proiectul mai prevede că agentul economic trebuie să îi acorde anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Acesta beneficiază de concediu plătit în perioada vacanțelor. În cazul în care perioada vacanțelor depășește durata concediului anual de odihnă, acestuia i se poate acorda un concediu neplătit. Un rol important în organizare învățământului dual îi revine Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Aceasta va organiza cursurile de formare continuă a maiștrilor-instructori în producție la întreprinderi, dar și a maiștrilor-instructori incluși în procesul de instruire a elevilor în învățământul dual. De asemenea, va aviza curriculum și va institui Comisia pentru constatarea conformității agentului economic pentru a stabili dacă acesta corespunde activității de formare profesională în învățământul dual. Tot Camera de Comerț va ține evidența agenților economici implicați în învățământul dual. În anul de studii 2016-2017, aproximativ 20 de companii au implementat programe de studii în învățământ dual, în colaborare cu 9 instituții de învățământ profesional tehnic.