Procedura de încasare a amenzii la locul constatării contravenției a fost simplificată. Ordinul Ministerului Afacerilor Interne, prin care a fost simplificat formularul de încasare, a fost publicat în Monitorul Oficial. Formularul simplificat va fi inclus în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special şi va conţine serie şi număr. Evidența acestor chitanțe se va face în conformitate cu Instrucțiunea privind eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special. lucraricadastru-592x444Activitatea de încasare a amenzilor la locul constatării contravenției va fi inclusă în lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor bănești în numerar fără aplicarea mașinilor de casă și control. În chitanţele noi, agenţii de patrulare vor indica data, luna, anul şi locul comiterii contravenţiei, şi numele persoanei sancţionate. Documentul va fi semnat de ambele părţi, iar un exemplar va fi înmânat contravenientului. Conform Codului contravențional, persoanele care recunosc vinovăția de săvârșire a contravenției pot plăti penalitatea pe loc.