Companiile ”Petrom-M” S.R.L și ”Rinax-TVR” S.R.L s-au adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), unde s-au plâns de aplicarea retroactivă a prevederilor Codului fiscal, prin care au fost obligate să achite taxe vamale. Companiile s-au plâns și în privința practicii neuniforme ale instanțelor naționale cu privire la efectele în timp ale legii. Curtea nu a admis cererea reclamanților, motivând că este nefondată. Încă 2002, companiile au importat pe teritoriul țării combustibil pentru sobe, pentru care legislația fiscală nu percepea accize, în acel moment. Câteva luni mai târziu, au intrat în vigoare unele prevederi ale Codului fiscal, prin care au fost introduse accize pentru combustibilul destinat sobelor. Ulterior, Biroul vamal Chişinău a pornit o acţiune civilă împotriva companiilor Petrom-M și Rinax-TVR privind încasare accizelor, TVA şi penalităţilor de întârziere, iar în fața instanţei, companiile reclamante au invocat faptul că legea nu era retroactivă. Curtea de Apel Economică a admis acţiunea Biroului vamal, dispunând încasarea de la primul reclamant a peste 176.000 de lei şi TVA în mărime de 35.000 de lei, plus taxa de stat în mărime de peste 6.000 de lei, iar de la al doilea reclamant - accize de peste 80.000 de lei, TVA – 16.000 de lei și taxa de stat de aproape 3.000 de lei. În ceea ce priveşte neretroactivitatea legii, Curtea de Apel a constatat că modificarea respectivă nu a introdus nimic nou în Codul fiscal, ci doar a adus concretizări privind unele poziţii tarifare care necesitau a fi aplicate şi în privinţa mărfurilor importate până la intrarea în vigoare a acestei legi. Companiile reclamante au depus recurs, iar CSJ a respins acțiunea menţionând că modificările introduse sunt de natură explicativă şi astfel pot fi aplicate retroactiv. Asta în timp ce, în alte cazuri, CSJ a precizat că legea nu avea efect retroactiv (Biroul vamal Ocnița . compania T., 10 iulie 2003, și Biroul vamal Chișinău c. compania P., 25 februarie 2004). Companiile s-au adresat la CtEDO, invocând că prin impunerea taxelor le-a fost încălcat dreptul la respectarea proprietății. Totodată, au invocat că interpretarea legii relevante aplicate de către instanțele naționale, în cazul lor, a fost contrară dreptului intern. Curtea a precizat, însă, că posibilitatea pronunțării unor decizii judecătorești neuniforme este în mod natural inerentă în orice sistem juridic bazat pe un set de instanțe de judecată cu autoritate asupra teritoriului lor. Astfel de diferențe pot apărea, de asemenea, în aceeași jurisdicție și nu poate fi considerat ca fiind contrar Convenției. La fel, Curtea a constatat că taxa la care companiile reclamante au fost supuse, nu a rupt ”echilibrul just“ între cerințele interesului general al comunității și nevoia de conservare a drepturilor fundamentale ale individului.