Mai mulți judecători au decis să se pensioneze. Nu se știe decomadată, în mod oficial, dacă hotărârile au legătură cu intenția autorităților de a le micșora pensiile. Mai exact, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, recent, cererile de demisie ale judecătorilor:
  • Ludmila Cernei, magistrat la Judecătoria Chișinău;
  • Nicolae Costin, magistrat la Judecătoria Chișinău;
  • Ghenadie Bîrnaz, magistrat la Judecătoria Chișinău.
Unele surse din sistemul judecătoresc susțin, însă, că deciziile acestora de a se pensiona au fost influențate de inițiativa legislativă prin care autoritățile propun ca pensiile judecătorilor să fie, totuși, stabilite în baza Legii privind sistemul public de pensii, dar nu după o formulă specială cum este în prezent. Asta chiar dacă Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea potrivit căreia judecătorul are dreptul la pensie în condițiile Legii nr. 156-XIV din  14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. În prezent, Legea cu privire la statutul judecătorului prevede că se consideră demisie a judecătorului plecarea onorabilă a acestuia din funcţie dacă, în exerciţiul funcţiunii şi în afara relaţiilor de serviciu, el nu a comis fapte care discreditează justiţia sau compromit cinstea şi demnitatea  de judecător. Judecătorului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu 50% din produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător. Totodată, în calculul indemnizaţiei unice de concediere pentru judecătorul demisionat şi reîntors în funcţie se ia timpul activităţii în funcţia de judecător de la data încetării ultimei demisii. Totodată, judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni a activat în funcţia de judecător, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporţie de 55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani – de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia judecătorului se recalculează ţinându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu. Prevederile se aplică şi judecătorilor care au activat în instanţele internaţionale, luându-se în calcul salariul mediu lunar al judecătorului Curţii Supreme de Justiţie. Pensia pentru vechime în muncă se calculează şi se plăteşte doar judecătorilor demisionaţi şi judecătorilor eliberaţi din funcţie în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. În cazul în care judecătorii demisionaţi sunt numiţi iarăşi în funcţia de judecător, plata pensiei se suspendă.