Autor: Ștefan Șaptefraț, consultant, Procuratura municipiului Chișinău Tranziția către societatea informațională, ca o componentă extrem de relevantă a dezvoltării contemporane, nu presupune doar modernizarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale, ci, în egală măsură, și proliferarea și profesionalizarea infractorilor care comit infracțiuni în spațiul cibernetic. Din acest considerent, având în vedere provocările mileniului, o necesitate stringentă devine cunoașterea profundă a elementelor care compun personalitatea infractorului informativ pentru a preîntâmpina consecințele. Una din premisele de bază ale elaborării politicii penale, ale individualizării pedepselor penale aplicate și ale măsurilor de resocializare penitenciară și postpenitenciară a infractorilor digitali o constituie personalitatea infractorului. Obiectivul fundamental al politicii de stat a Republicii Moldova, atestat în Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova, este securitatea naţională în calitate de condiţie esenţială a existenţei poporului Republicii Moldova și a realizării obligaţiilor pozitive ale statului. Ameninţările din domeniul tehnologiilor informaţionale fac parte din spectrul pericolelor la adresa securităţii naţionale, iar combaterea lor este una dintre acţiunile de bază în asigurarea securităţii informaţionale. Tematica profilului infractorului digital, atât în contextul infracţiunilor informatice și al celor din domeniul telecomunicaţiilor, cât și al infracţiunilor care se săvârșesc prin intermediul sistemelor informatice, constituie un subiect de cercetare criminologică extrem de important. În ultimii ani, creșterea numărului de furnizori de servicii internet, accesul la abonamente gratuite și ușurinţa cu care poţi cădea în capcana unui account fals au amplificat complexitatea investigaţiilor telematice. Un utilizator sau delincvent al Internetului, pentru a se conecta la această reţea, poate să utilizeze diferiţi furnizori de servicii de acest fel, fapt ce îngreunează alegerea investigatorilor practicieni pentru activitatea de interceptare de pe lângă un anumit provider. Din perspectiva unei asemenea problematici, infracţiunile din mediul telematic prezintă dificultăţi la identificarea subiectului activ sau, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a autorului real al infracţiunii în cauză. Cercetarea coordonatelor personalităţii infractorului digital reprezintă o premisă indispensabilă pentru fundamentarea deopotrivă a politicii penale și a măsurilor de prevenire a cyber crimes. Pentru a facilita și eficientiza activitatea de descoperire a infractorilor informatici și a crimelor din spaţiul cibernetic, este important a discerne impactul mediului digital asupra personalităţii umane, per ansamblu, și asupra personalităţii infractorului, în mod particular. În concepţia unor doctrinari, psihologi, criminologi, sociologi, psihiatri, interacţiunile digitale, difuzarea și utilizarea intensă a tehnologiilor informaţionale vor genera o suită de modificări antropologice stabile la nivelul factorilor psihici, cognitivi, conativi și motivaţionali. De fapt, infractorul digital este același infractor comun, descris și explicat prin prisma teoriilor criminologice clasice și contemporane, dar căruia îi sunt specifice noi trăsături caracteriale și competenţe social-profesionale, datorate evoluţiei societăţii spre o nouă eră, cea informaţională. Astfel, nucleul central al personalităţii infractorului suportă anumite schimbări de natură calitativă, și nu neapărat, cantitativă, ipoteză confirmată și de criminologul Jean Pinatel, în teoria personalităţii criminale. Omul este supus unui proces continuu de adaptare la mediu, iar răspunsurile adaptative furnizate de organism sunt transformate în caractere structurale ale personalităţii lui, care garantează supravieţuirea și existenţa persoanei într-un anumit micromediu. Potenţialul adaptativ al omului în această perioadă istorică este colosal, acesta urmând să facă faţă unor modificări rapide, care au o influenţă profundă asupra modalităţilor perceptive, cognitive și afectiv-relaţionale. Sistemul nervos trebuie să se adapteze la noile modalităţi tehno-mediate de interacţiune cu alte persoane, cu obiectele, cu spaţiul fizic care-l înconjoară și, într-adevăr, cu propriul său corp (stimulanţii virtuali). În consecinţă, acţiunile care derivă din perspective și din imagini construite în interiorul lumii digitale necesită, la rândul lor, noi categorii analitice, dotate cu un anumit sistem de trăsături. În aceste condiţii, este necesară achiziţia unor noi abilităţi în stilul comunicativ, dar, mai ales, în procesele de gândire pentru care se solicită o tot mai mare doză de flexibilitate și rapiditate în trecerea operativă de la dimensiunea reală la cea virtuală, de la o relaţie mediată de un spaţiu emotiv-fizic la o relaţie mediată de un spaţiu emotiv-artificial. Într-o astfel de optică, evaluarea criminologică a comportamentului criminal implică necesitatea de a reconstrui influenţa dimensiunii digitale asupra modalităţii perceptive a subiectului în diferite faze ale acţiunii ilegale, atât la nivelul semnelor obiective ale infracţiunii, cât și la nivelul semnelor subiective ale acesteia. Prin urmare, mediul telematic contribuie la alterarea percepţiei crimei din perspectiva făptuitorului sau infractorului, după cum este susţinut în diverse teorii știinţifice, îi este particulară incapacitatea sau capacitatea redusă de previzibilitate a caracterului ilegal al faptei sale sau, mai cu seamă, a efectelor prejudiciabile induse prin propria sa acţiune/inacţiune. Cu atât mai mult, îi sunt specifice aceste trăsături infractorului digital, pentru că computerul constituie un ”mediator” între infractor și victimă sau/și obiectul lezat. Interacţiunea la nivel digital cu aceleași obiecte și persoane nu este pe deplin conștientizată și impactul deteriorant sau distructiv al faptei sale social-periculoase nu este totalmente conceput sau parţial realizat. O serie de studii, axate mai mult pe subiecţii cu ”un profil criminal redus”, au relevat o anumită dificultate din partea unor anumiţi infractori de a identifica limita care separă realitatea virtuală de cea reală sau capacitatea redusă de a reveni rapid la o situaţie reală după un anumit timp petrecut într-o fază de virtualitate. Această inaptitudine prezintă importanţă pentru cercetarea criminologică, în special pentru analiza procesului psihogen de percepţie, distingere și evaluare, de către autorul crimei, a efectelor provocate de propriul comportament. Cele mai alterate elemente în acest sens sunt percepţia ilegalităţii comportamentului, estimarea riscurilor de a fi descoperit, estimarea riscurilor de a fi denunţat, percepţia daunei provocate victimei, posibilitatea de a fi sancţionat social sau legal. Experienţele de cercetare asupra unor hackeri au pus frecvent în evidenţă percepţia ”ludică”, a intruziunilor clandestine din partea tinerilor piraţi informatici în configurarea unei atmosfere tipice de video-jocuri. Pe lângă acestea, influenţa digitalului asupra crimei determină modificarea formelor delincvenţiale tradiţionale și apariţia unor configuraţii infracţionale noi, din moment ce mediul criminal este receptiv la tot ce presupune minimizarea eforturilor și a riscurilor la dobândirea foloaselor ca urmare a activităţii infracţionale. Prin urmare, pe lângă infracţiunile deja arhicunoscute, cum ar fi furtul de informaţii și spionajul, escrocheriile și fraudele, jocurile de hazard, prostituţia, traficul de arme, droguri și organe, hărţuirile, ameninţările, pedofilia, pedofilia organizată, criminalitatea organizată, spălarea banilor, terorismul, prozelitismul sectelor, se mai adaugă și cele noi, ca cyberpedofilia, cyberterorismul, hackingul, difuzarea virusurilor informatice, escrocheriile informatice prin mijlocirea e-mailului, skimmingul, fraudele informatice, e-mail spammingul, violarea confidenţialităţii de către organizaţie, net-strike-ul, gamblingul online, difuzarea informaţiilor ilegale (violenţă, rasism, explozive, droguri, secte satanice, pedofilie etc.). Infractorului digital, ca rezultat al oportunităţilor tehnologice de interacţiune informaţională, i se oferă noi modalităţi de asociere tehnomediată în grupuri delincvenţiale în mediul informatic. Influenţa apartenenţei la un grup deviant asupra genezei și asupra dezvoltării comportamentului criminal este un factor foarte bine cunoscut cercetătorilor aderenţi la teoria subculturilor criminale. Avântul și dezvoltarea reţelelor telematice, cu potenţialul acestora de a anihila limitele de spaţiu și timp, au determinat crearea unui context simbolic și interactiv capabil să favorizeze asocierile în grupuri delincvenţiale sau criminale, într-un mod rapid, eficient, al căror teritoriu de acţiune poate fi zonal, regional, continental sau global. Unul dintre aspectele de interes criminologic major îl reprezintă noile modalităţi operative de agregare și de comunicare a grupurilor de delincvenţi digitali în mediul virtual. Este posibil de intuit că profilul psihologic și psihopatologic al unui subiect autor de infracţiune pornește de la analiza specifică a infracţiunilor comise și a locului infracţiunii. Respectiv, infractorii digitali ce activează într-o sferă infracţională similară sunt diferenţiaţi după o serie de trăsături omogene. Se cunosc infractori ce comit infracţiuni contra drepturilor constituţionale și ale libertăţilor omului și ale cetăţeanului. În rândul acestora se numără prioritar pirateria informatică, care constă în copierea și difuzarea programelor informatice, ceea ce generează un pericol social pentru raporturile juridice care se formează în legătură cu crearea, apărarea drepturilor de autor și a celor conexe, cât și în legătură cu utilizarea programelor cibernetice și a bazelor de date. De asemenea, aici pot fi incluse și încălcările ce vizează metodele de atentare la secretul mesajelor electronice și accesul ilegal în sistemul automatizat de calcul al voturilor în campaniile electorale. Alte infracţiuni în domeniul telematic pot fi cele din sfera economică, exempli gratia, diferite forme de furturi prin intermediul accesului ilegal la sistemele automatizate de gestiune a diferitor organizaţii. Din datele statistice colectate cu ajutorul bancherilor ruși, 2/3 din infracţiunile informatice din sectorul bancar s-au comis cu ajutorul personalului tehnic al băncii care a deţinut accesul legal la informaţia computerizată. La această categorie se referă și fabricarea cardurilor de credit sau de cont etc.; infracţiunile contra securităţii publice, exprimate iar prin accesul ilegal și potenţialul de deteriorare, distrugere, preluare a controlului sistemelor informaţionale utilizate de forţele armate, cosmonautică, energetica nucleară, transportul aerian și altele; infracţiunile informatice contra securităţii de stat; diversiunea în sfera informaţiei computerizate, ceea ce presupune distrugerea, blocarea, modificarea și copierea informaţiei computerizate, perturbarea sistemelor informatice, a reţelelor tehnicii electronice de calcul etc. în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării. Simbioza tuturor infracţiunilor din domeniul informaţiei computerizate poate aduce prejudiciu oricărui interes subiectiv, social sau de stat. Prin generalizare, infractorii digitali au, de cele mai dese ori, competenţe de lucru cu tehnica electronică de calcul și chiar cunoștinţe speciale în domeniul prelucrării informaţiei în sistemele informatice, per ansamblu. În cazul infracţiunilor informatice ce se comit cu scop de cupiditate și au legătură cu utilizarea sistemelor informaţionale, infractorii respectivi mai posedă cunoștinţe speciale în gestiunea finanţelor și în programare informatică. În rândul infractorilor digitali se găsesc indivizi cu diferite niveluri de pregătire profesională în domeniu, din medii sociale și stări sociale variate. În mod particular, sunt diferenţiate următoarele categorii: hackerii – persoanele preocupate de protecţia sistemelor informatice privită ca o provocare personală și spargerea lor pentru obţinerea accesului deplin la sistem și satisfacerea propriilor lor ambiţii; spionii – persoanele care distrug sistemul de acces al computerului pentru a obţine informaţii ce pot fi utilizate în scopuri politice, militare sau economice; teroriștii – persoanele care distrug sistemul de securitate al sistemelor informatice în vederea creării stării de pericol, care poate fi folosită în scopuri de influenţă politică; infractorii achizitivi – persoanele care accesează intruziv sistemele informatice pentru a beneficia de avantaje patrimoniale sau personal nepatrimoniale; vandalii – persoanele care ”sparg” sistemele informatice în scopul distrugerii acestora; persoanele psihic bolnave, care suferă de forme noi de îmbolnăvire psihică – patologii informaţionale sau fobii de computer. Experţii occidentali propun, în analiza criminalităţii informatice, luarea în consideraţie a 4 categorii de infractori digitali: hackerii; phreakerii și crackerii, traficanţii de informaţii și mercenarii; teroriștii și devianţii. Potrivit percepţiei generale, mediatice, hackerii sunt criminali informatici. Din perspectiva mai multor definiţii, hackerii întrunesc o categorie de exploratori ai lumii digitale, căreia nu i se atribuie neapărat un sens peiorativ. Propriu-zis, hackerii, între ei, îi denumesc pe cei care încalcă legea phreakers și crackers. Respectiv, în funcţie de bazele motivaţionale și pericolul social pe care îl prezintă, hackerii pot fi categorisiţi în mai multe grupuri: 1. cei care acţionează din raţiuni sociale – afirmare, faimă, control și superioritate; 2. cei care acţionează din raţiuni tehnice – dorinţa de a contribui la evoluţia tehnologiei; 3. cei care acţionează din motive politice, asimilându-se cu infractorii politici, ideologici; 4. cei care activează din interes material; 5. cei care activează din motivaţii guvernamentale – acţiunile lor sunt comise la nivel de guvern: războiul informaţional și guvernamental. Deseori, motivaţia hackerilor este lăcomia sau mândria, alteori mânia sau ideologia, sau lupta cu sistemul și corporaţiile care vor să deţină controlul informaţional, utilizându-l în plan de strategie politică, economică, social-culturală. Mulţi dintre ei sunt consideraţi alienaţi din punct de vedere social, copii inteligenţi, dar neadaptaţi, catalogaţi ca nonconformiști, însinguraţi și socializaţi doar cu tehnologia computerizată. Fenomenul hacking este determinat, pe de o parte, de existenţa unui protest socio-politic în cadrul așa-zisei culturi a hackerilor, pe de altă parte, de devianţa și oportunismul manifestate de un segment al hackerilor, aceștia din urmă formând categoria hackerilor maliţioși. Hackerii sunt consideraţi un grup marginalizat al societăţii, singuratici și izolaţi. Spre deosebire de asocierile subculturale tradiţionale, grupurile de hackeri nu prezintă caracteristici omogene de vârstă și clasă socială, ci întrunesc o diversitate de indivizi cu prevalenţa celor care au un nivel social și cultural bun. Limbajul comun constituie cel mai important element de coeziune și de identitate pentru grupurile cibernetice deviante. Hackerii împărtășesc un adevărat și propriu lexicon, puternic influenţat de limba engleză și terminologia tehnică, care reprezintă o importantă structură a identităţii subculturale a hackingului. Deși, după cum s-a menţionat, sunt consideraţi că operează în solitudine, hackerii tind, de fapt, să se asocieze cu alţi hackeri, proiectând acţiuni conjugate în reţea. În interiorul comunităţii lor se reliefează un schimb intens de informaţii și tehnici. Se consideră că violenţa în grupurile delincvenţiale este o normalitate, dar în cazul grupurilor deviante digitale aceasta este practic nulă, cu excepţia violenţei verbale. În cadrul grupurilor de hackeri tineri, sunt foarte răspândite tehnicile de cooperare soldate cu comportamente ilegale colective de tip sincronizat. Phreakerii (Phone Breaker) sunt acei hackeri care ”atacă” sistemul de telefonie, prin intrare neautorizată pe convorbirile de interior dintr-o companie, folosind generatoare de ton pentru a efectua convorbiri internaţionale pe gratis. Crackerii sunt altă categorie de infractori care reușesc să pătrundă în sistemul informatic al unei organizaţii, instituţii, companii, prin violarea sistemelor de securitate. Aceștia comit fapte grave ca introducerea de viruși și cai troieni în sistem, furtul de date confidenţiale etc. Crackerii pot să programeze în C, C++, Perl, posedând temeinice cunoștinţe în IT și de hardware. Un cracker petrece în medie 50 h/ lună conectat la internet. Sunt amatori de sisteme vechi de hardware și software. Traficanţii de informaţii și mercenarii comit crime grave ca fraude informatice, transferuri de fonduri financiare, furturi de identitate ș.a., urmărind realizarea unor profituri considerabile. Deseori, cei care comit asemenea infracţiuni sunt angajaţi de firmele concurente sau sunt chiar salariaţi ai companiilor ale căror informaţii le sustrag. Dintr-o categorie apropiată traficanţilor de informaţii și mercenarilor este un alt tip de infractori digitali – insiderii, ”inamicii din interior”, angajaţii unei organizaţii. Teroriștii sau extremiștii sunt persoane care acţionează în mediul informatic pentru a promova acţiuni teroriste, incitare la ură, idei discriminatorii, pentru a organiza acte teroriste, difuzarea pornografiei infantile etc. Din această categorie fac parte persoanele specializate în domeniul utilizării calculatorului, indivizi din grupuri sociale variate după vârstă și ocupaţie, de la vârsta adolescenţei până la vârsta senectuţii, studenţi, persoane din diferite domenii de activitate profesională. În concluzie, infractorii digitali reprezintă o categorie tipologică aparte de infractori, cu aptitudini intelectuale dezvoltate și cu un nivel avansat de cunoștinţe tehnice în domeniul informatic. Ei relevă un profil personologic predominant non-violent, au o capacitate sporită de planificare a acţiunilor în vederea exploatării tuturor oportunităţilor informaticii. Este subiectul care are tendinţa de a acţiona în solitudine, care are o tendinţă minimă de a se concepe drept criminal, este un subiect mai mult introvertit, prezentând trăsăturile unei persoane slab integrate social și dezangajate moral. Incidenţa bolilor psihice și a tulburărilor de personalitate în rândul infractorilor digitali este redusă, ei suferind mai mult de diverse fobii sau manii.