Ryanair va deferi la Autoritatea pentru Concurență a Uniunii Europene acordul în urma căruia rivala Lufthansa va cumpăra părți importante din Air Berlin cu suma de 210 milioane de euro (249 milioane de dolari), scrie agerpres.ro. ”Vom deferi problema Autorității pentru Concurență a UE la momentul potrivit”, a afirmat un purtător de cuvânt al companiei aeriene irlandeze, fără alte precizări. Andreas Mundt, șeful oficiului federal al cartelurilor din Germania, a dat asigurări că tranzacția va fi verificată atent de Comisia Europeană, iar autoritățile de la Berlin vor analiza cu atenție procesul. Compania aeriană germană Lufthansa a semnat joi un acord vizând preluarea unor părți importante din rivala aflată în insolvență Air Berlin, a declarat directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr. Acordul prevede că Lufthansa va prelua 81 de avioane și 3.000 de angajați, din cele 144 de aparate și 8.500 de salariați ai Air Berlin, a precizat Carsten Spohr. În luna august, Air Berlin și-a declarat insolvența, după ce principalul său acționar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunț a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare. Luna trecută, Air Berlin a informat că a ales duo-ul Lufthansa — easyJet drept ofertanți preferați cu care va negocia vânzarea celor 140 de aparate ale sale și că discuțiile se vor derula până la data de 12 octombrie, iar după încheierea unui acord compania germană va trebui să-și închidă operațiunile. În august, directorul general al Ryanair declara că orice planuri ale firmei germane Lufthansa de preluare a unor părți din rivala Air Berlin, aflată în insolvență, reprezintă ”o conspirație” menită să oprească expansiunea companiei aeriene irlandeze. ”Toate acestea sunt ca să împiedice creșterea Ryanair în Germania, dar nimic nu ne va opri”, a afirmat șeful companiei aeriene irlandeze, Michael O'Leary. Germania a respins acuzațiile Ryanair. Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a afirmat că acest credit punte în valoare de 150 de milioane de euro nu încalcă reglementările antitrust ale UE. ”O fuziune ar majora cota de piață a Lufthansa în Germania de la 68% la 95% iar Lufthansa va controla piața sa internă, ceea ce încalcă reglementările UE și pe cele din Germania”, susține O'Leary. Acesta a adăugat că procedura de insolvență a companiei aeriene Alitalia a fost făcută mai corect, firmele rivale fiind invitate să depună oferte. ”Aceasta este procedura care ar trebui urmată și în cazul Air Berlin”, susține șeful companiei aeriene irlandeze.