Curtea Constituţională a declarat neconstituțională teza întâi ”Concedierea salariaţilor membri de sindicat în cazurile stipulate la art.86 alin.(1) lit. c), e) şi g) poate avea loc doar cu acordul preliminar scris al organului (organizatorului) sindical din unitate” de la articolul 87 alineatul (1) din Codul muncii, în redacţia anterioară Legii nr. 188 din 21 septembrie 2017. Curtea a reținut că art. 42 din Constituție garantează dreptul salariaţilor de a întemeia şi de a se afilia la sindicate. Astfel, sindicatele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Curtea a observat că, potrivit actualelor prevederi ale art. 87 alin. (1) din Codul muncii, ”Concedierea salariaţilor membri de sindicat se admite cu consultarea prealabilă a organului sindical din unitate”. În acelaşi sens, Curtea a menţionat că şi Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa patronului stabileşte doar obligaţia angajatorului de a notifica şi, respectiv, de a consulta reprezentanţii salariaţilor în cazul concedierii salariaţilor. În acelaşi timp, Curtea a observat că în redacția anterioară modificării prin Legea nr. 188 din 21 septembrie 2017, prevederile art. 87 alin. (1) teza întâi din Codul muncii, care sunt aplicabile în speță, statuau că salariatul putea fi concediat doar dacă organul sindical îşi exprima acordul în acest sens. Curtea a subliniat că rolul organului sindical la încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului reprezintă o garanţie pentru salariat, care se află în relaţii de subordonare faţă de angajator şi necesită o protecţie specială pentru a evita concedierea abuzivă. În acelaşi timp, Curtea a remarcat că, potrivit normelor contestate, acordul organului sindical constituia o condiţie obligatorie la concedierea salariatului. Corelativ, simpla constatare a lipsei acestui acord putea servi drept temei pentru restabilirea automată în funcție a salariatului de către instanța de judecată. În acest context, Curtea a constatat că obligativitatea acordului organului sindical și restabilirea automată în funcție în cazul lipsei acestui acord echivalează cu un drept de veto la concedierea salariaților. Astfel, Curtea a menţionat că protecţia salariaţilor nu poate fi asigurată prin neglijarea totală a intereselor angajatorului care, în limitele stabilite de lege, trebuie să dispună de autonomie în organizarea şi funcţionarea propriei instituţii. Prin urmare, Curtea a reţinut că dreptul de veto al organelor sindicale este neproporțional scopului legitim de protecție a drepturilor salariaților în raport cu drepturile angajatorului în procesul de organizare a funcționării unității. În concluzie, Curtea a constatat că dreptul de veto al organelor sindicale la luarea deciziilor de concediere a salariaţilor încalcă prevederile articolelor 9, 46 şi 126 din Constituţie, care consfințesc libera inițiativă economică, libera activitate de întreprinzător şi dreptul de proprietate. În acest sens, lipsa acordului organului sindical la concedierea salariaților nu poate constitui în sine temei de restabilire automată în funcție. În același context, Curtea a menţionat că va emite o Adresă Parlamentului pentru revizuirea prevederilor care consacră o soluție legislativă similară privind dreptul de veto al organelor sindicale în procedura de concediere a salariaților. Totodată, Curtea a reţinut că, pentru apărarea drepturilor şi intereselor ocrotite de lege, în cazul unei concedieri abuzive, salariatul este în drept să formuleze o acţiune în justiţie. Astfel, în situația în care instanța de judecată va constata ilegalitatea concedierii, aceasta poate dispune restabilirea în funcție și repararea prejudiciului cauzat pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă.