După o pauză de aproape un an și jumătate, și după un concurs care a durat mai mult de nouă luni, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) are în sfârșit conducere. De ieri, 3 ianuarie, Rodica Antoci și-a început activitatea de președinte, iar Lilian Chișca - de vicepreședinte. Rodica Antoci este nouă în acest domeniu, iar Lilian Chișca activează în cadrul instituției încă de la fondarea ei. Acesta a deținut aici mai multe funcții, cea mai recentă fiind cea de șef al Direcției control venituri și proprietăți din cadrul ANI. Înainte de a-și începe mandatul, am încercat, într-un interviu pentru BizLaw, să aflăm cum intenționează să rezolve problemele cu care se confruntă Autoritatea și care sunt obiectivele sale. De asemenea, vicepreședintele ANI a vorbit despre depunere în format electronic a declarațiilor de avere și interese, dar și despre angajarea inspectorilor de integritate. BizLaw: Care sunt primele lucruri pe care intenționați să le faceți după ce vă începeți mandatul? jurământ antoci și chișcaLilian Chișca: Sunt mai multe lucruri care trebuie să le facem împreună cu doamna președinte, dar primordială este lansarea sistemului informațional e-integritate. Este un sistem care a fost așteptat mult de noi. La elaborarea lui am participat și eu de la prima etapă. Are mai multe module. Cel mai important pentru societate este depunerea declarațiilor în format electronic. Astfel, vor fi economisite atât resurse materiale, cât și umane. Totodată, noul sistem ne trece la o altă etapă de abordare privind depunerea declarațiilor, deoarece pe lângă modulul de depunere online, are și modulul de verificare. Trebuie să precizez că nu este vorba despre controlul declarației, dar verificarea de formă, prin care pot fi identificate anumite carențe. În plus, acest sistem conține și componenta de Registru electronic al subiecților declarării. Acesta va fi foarte util, fiindcă noi vom putea ști numărul exact al subiecților declarării. Până acum, din cauza fluxului de cadre, nu întodeauna datele erau actualizate. Datorită acestui Registru electronic noi vom avea datele statistice la zi, câți subiecți sunt la moment, câți s-au eliberat, câți au fost angajați, cine depune pentru prima dată etc. BizLaw: Cine va gestiona sistemul? Lilian Chișca: Sistemul este în posesia Autorității. Noi avem un contract de mentenanță cu o companie privată, dar este un proiect prin care se propune să treacă în atribuțiile Centrului de Telecomunicații Speciale. Ținând cont că toată informația este pe M-Cloud-ul guvernamental, cred că este corect ca și mentenanța să fie asigurată tot de o instituție de stat. BizLaw: Cât a costat sistemul? Lilian Chișca: Vreau să menționez din start că banii nu au fost achitați de către Autoritate. Cheltuielile au fost suportate de către Oficiul Băncii Mondiale în Moldova. Costul total a fost de aproximativ 100 de mii de dolari, iar achizițiile au fost făcute de Banca Mondială și Centrul de Guvernare Electronică. BizLaw: Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă, în prezent, ANI? Lilian Chișca: Cea mai importantă problemă este lipsa unei organigrame și lipsa temeiului legal de a transfera persoanele care au exercitat atribuții de control, în funcțiile de inspectori de integritate. BizLaw: Ce restanțe au fost acumulate în cele aproape 9 luni cât a durat concursul pentru selectarea conducerii ANI? Lilian Chișca: Ceea ce ține de restanțe, din 1 august 2016, de când a intrat în vigoare noul pachet de legi cu privire la integritate, Autoritatea nu și-a îndeplinit atribuțiile ce țin de controlul declarațiilor, sesizărilor și petițiilor. În rest, toate acțiunile au fost executate și îndeplinite. Numărul exact nu îl pot spune dar toate au fost primite, plasate în regim dacă putem să îi spunem ”stand-by” și odată cu demararea acțiunilor de control și numirea în funcție a inspectorilor de integritate acestea vor fi examinate. BizLaw: Nu expiră? Nu au termen de prescripție? Lilian Chișca: Termenul de prescripție pentru efectuarea controlului averilor și intereselor personale este de 3 ani de la depunerea ultimei declarații, dar atât timp cât persoana se află într-o funcție publică, contrul poate fi făcut pe toată perioada deținerii funcției sau mandatului. BizLaw: Deci, toate declarațiile și toate sesizările care au fos depuse în această perioadă vor fi verificate? Vă întreb pentru că, la un moment dat, se vorbea că acestea ar putea să nu mai fie verificate și cei care au încălcat legea să scape de sancțiuni. Lilian Chișca: Se vehiculează foarte multe păreri și opinii. Noi vom vedea atunci când vor fi supuse unei examinări de către inspectori. Atunci vom ști precis ce se va întâmpla cu ele. BizLaw: Credeți că veți reuși să schimbați imaginea instituției pe parcursul mandatului pe care l-ați primit? Lilian Chișca: Da, eu cred că vom reuși. Instituția are perspective și consolidând o echipă poate fi căpătată o imagine bună. Este, însă, prematur să vorbim despre acest lucru. Pentru ca instituția să-și capete o imagine trebuie să-și exercite corect atribuțiile și competențele funcționale. Doar având anumite rezultate pe domeniul de competență vom putea vorbi despre imagine și încrederea cetățenilor în această instituție. Dar obiectivul nostru este și a de a îmbunătăți imaginea instituției. BizLaw: Când va fi demarat concursul pentru angajarea inspectorilor de integritate și de câți este nevoie? Lilian Chișca: Împreună cu doamna președinte urmează să stabilim anumite obiective și să ne sincronizăm acțiunile care le considerăm prioritare. Ea însă trebuie să decidă când va fi demarat concursul pentru selectarea inspectorilor, dar până atunci este necesar de aprobat structura organizatorică, statele de personal și să avem un buget. BizLaw: Înțeleg că ar putea să mai dureze? Lilian Chișca: Noi am putea demara o activitate și cu bugetul pe care îl avem. Proiectele documentelor sunt elaborate și urmează a fi aprobate. Printre acestea este și Regulamentul de organizare a concursului pentru inspectori, care trebuie să fie aprobat de către președinte și transmis Consiliului de Integritate. După aceasta poate fi inițiat concursul și, între timp, putem face celelalte lucruri – rectificarea bugetului și așa mai departe. Trebuie să avem însă aprobată, de către Parlament, o structură organizatorică. BizLaw: Aproximativ de câți inspectori este nevoie? Lilian Chișca: După părerea mea personală este nevoie de 30-40 de inspectori. Adoptarea pachetului de legi cu privire la integritate a presupus și mărirea numărului de personal în cadrul Autorității, pentru a asigura exercitarea atribuțiilor și competențelor funcționale. BizLaw: O problemă, în prezent, este că datele din declarațiile de avere și interese sunt publicate destul de târziu. Aveți vreo soluție? Lilian Chișca: Nu sunt publicate târziu. Termenul indicat în lege era imposibil de realizat. De exemplu, declarațiile anuale se depun în perioada 1 ianuarie - 31 martie. Instituțiile au termen de 20 de zile pentru a le remite Autorității. Respectiv, noi nu putem în ziua următoare să trecem la procedura de scanare. Trebuie să vedem câte declarații avem depuse și pe urmă să demarăm procedura de organizare a licitației pentru selectarea operatorului economic competent să execute serviciile de scanare, digitalizare și plasare pe site a acestora. Doi ani la rând au fost probleme și cu bugetul, pentru că a fost adoptat mult mai târziu. În mare parte, licitațiile publice se finalizau în luna iulie, iar termenul impus de noi pentru scanare și digitalizare era de 65 de zile lucrătoare. Acum, însă, acest stereotip va fi exclus. Asta pentru că, odată cu depunerea de către subiect a delarației în format electronic, după aplicarea semnăturii, imediat va deveni publică. Datele cu caracter personal vor fi acoperite pentru publicul larg, fiind accesibile doar pentru angajații noștri. BizLaw: Dacă un subiect va dori să facă modificări, va fi posibil? Lilian Chișca: Legea permite acum, anterior, însă, nu era posibil. Dacă subiectul dorește, poate modifica declarația cu excepția cazului când în privința acestuia este inițiată o procedură de control. Adică, dacă eventual a scăpat ceva, a comis o eroare tehnică, mecanică, gramaticală sau a avut o omisiune el este în drept să completeze. BizLaw: Rămân ambele variante? Lilian Chișca: Da, rămân ambele variante pentru că trebuie să fie o evidență și să vedem, pentru comparație, ce a omis sau ce nu a completat, ce a adăugat sau ce a rectificat. Ambele variante rămân publice. BizLaw: Unii spun că existența Autorității de Integritate nu își are rostul, că oricum nu sunt declarate toate veniturile și nimeni nu a fost sancționat drastic. Dvs. ce părere aveți? Lilian Chișca: Probabil cei care spun aceste lucruri s-au grăbit să facă concluzii. Autoritatea, deocamdată, nu a activat ca cineva să poată spune dacă este sau nu oportună această entitate, instituție. Doar după ce va activa o anumită perioadă de timp vom putea face concluzii despre necesitate existenței ei în sistemul organelor naționale de prevenire a corupției. Vedem, însă, din practica țărilor din Uniunea Europeană că peste tot sunt create asemenea entități de prevenire a incidentelor de integritate și care, în mare măsură, se ocupă de prevenirea conflictelor de interese, incompatibilități și restricții. Unele cumulează atribuții pe care le avem și noi - de verificare a averilor. În fiecare stat abordarea este diferită, dar în mare parte este așa ca la noi. BizLaw: Dar cum pot fi prevenite, sancționate cazurile în care funcționarii își scriu proprietățile pe numele soacrelor, bunicilor sau altor rude? Lilian Chișca: Odată ce Autoritatea își va demara activitatea, și eventual cineva va fi supus unei proceduri de control, inspectorii vor putea cere un șir de acte pentru probarea provenienței bunurilor. Eu consider că, dacă cineva locuiește cu părinții, tot nu este o greșeală, dacă părinții au avut anterior posibilități. Totul este în comparație, trebuie efectuat un control, pentru a se constata dacă este sau nu o încălcare. Nu putem face anumite concluzii doar pe baza a câtorva indicii. Nu poți da o calificare unui eveniment fără să faci un control. BizLaw: Ce părere aveți despre faptul că procedura prin care ați fost numit în funcția de vicepreședinte al ANI a durat mai mult de 9 luni? Nu ați fost tentat să renunțați în această perioadă? chișcaLilian Chișca: Eu m-am înscris chiar din prima dată. Ulterior, concursul a fost anulat pentru că documentele nu au fost depuse în mod corespunzător. Ne-am conformat și am mai depus încă o dată. Noi, cei care am candidat nu putem să dăm calificative dacă a fost prelungit întemeiat de atâtea ori. A fost un concurs în cadrul căruia, după părerea mea, au fost respectate toate procedurile. Da, într-adevăr poate termenul a fost puțin mai lung. BizLaw: Ați fost convins că veți trece de testul la poligraf? Lilian Chișca: Nu poți să ai niciodată o convingere precisă, dar am fost ferm convins că trebuie să particip la acest concurs. Poligraful este o etapă, iar participând la concurs am conștientizat foarte bine care sunt eventualele consecințe. Fiecare trebuie să-și asume anumite riscuri și responsabilități. BizLaw: Cum au reacționat colegii la vestea că ați câștigat concursul? Credeți că veți avea susținerea lor? Lilian Chișca: Aici eu chiar nu vă pot da un răspuns. Nu pot vorbi pentru ei, dar colegii m-au felicitat pentru fiecare etapă trecută. BizLaw: De ce ați aplicat pentru această funcție și ați renunțat la concursul pentru postul de președinte? Lilian Chișca: Am aplicat pentru acest post fiindcă sunt în această instituție practic din primele zile de la fondarea ei. Am fost printre primii 10 angajați. Am fost parte la toate evenimentele, aprobările de documente, planuri etc. Pentru mine a fost o provocare. Am venit în instituție în funcția de consultant principal și am crescut până la șef de subdiviziune de control. Am considerat că pot să încerc și am toate capacitățile și abilitățile să fac față unei provocări de genul, să ocup o funcție de conducere. M-am retras din concursul pentru postul de președinte din cauza că am considerat că mă voi descurca mai bine în postura de vicepreședinte. BizLaw: După două etape ale concursului se părea că domnul Talmaci avea mai multe șanse să ocupe acest post, v-ați așteptat să se retragă? Lilian Chișca: Chiar nu m-am așteptat. Participarea la consurs a fost o provocare pentru mine și chiar dacă, eventual, nu accedeam în această poziție, intenționam să particip la postul de inspector. Sunt aici de la început, cunosc procedurile și doream să fie o continuitate. BizLaw: Care este acum starea de spirit în colectiv? Știm că la un moment dat au fost mai multe dispute și tensiuni iscate de fosta conducere. Lilian Chișca: Atmosfera în colectiv este, dacă să-i spun corect, la moment, de așteptare. Toți conștientizează că este pe final activitatea de stand-by” în care ne-am aflat o perioadă mai îndelungată. Trebuie să ne unim forțele, să fim o echipă pentru a ne exercita atribuțiile care ne sunt stabilite prin lege și obiectivele pe care ni le vom propune. BizLaw: Ce relație doriți să aveți cu membrii Consiliului de Integritate? Lilian Chișca: În primul rând, o relație de colaborare. Ei sunt așa-numitul bord de control al Autorității. Împreună cu ei urmează să aprobăm un set de acte interne, care vor pune în funcție activitatea ANI. Cred că relațiile trebuie să fie de bună colaborare. Ei au rolul lor și competențele date de lege și, respectiv, președintele, vicepreședintele și personalul Autorității au alte atribuții, iar ele trebuie să fie îmbinate pentru asigurarea unei bune funcționări a instituției. BizLaw: Domnule vicepreședinte, vă mulțumim pentru interviu și vă dorim mult succes în activitatea dumneavoastră.