Proprietarul mijlocului de transport și nu conducătorul acestuia se va face responsabil de încălcările contravenționale în traficul ruier. Aceasta este o nouă inițiativă propusă de Inspectoratul Național de Patrulare (INP) cu privire la legislația circulației rutiere.

Propunerea este făcută în contextul în care, mulți șoferi ignoră amenzile contravenționale, constatate la încălcarea regulilor circulației rutiere. Potrivit conducerii INP, majoritatea șoferilor evită să achite amenzile și invocă faptul că nu ei s-ar fi aflat la volanul automobilului.

”Vrem să-i responsabilizăm anume pe proprietarii autovehiculelor, asta ar însemna că ei vor fi pasibili de a fi amendați după încălcarea regulilor circulației rutiere. Avem astăzi șoferi care circulă în baza procurilor pe mijlocul de transport. Prin aceste modificări vrem să plasăm responsabilitatea pe proprietarii de facto și de jure a unităților de transport, și nu pe alte persoane care s-au aflat la volanul autovehiculului”, a declarat șeful INP într-un interviu pentru sputnik.md

Recent, ministrul de Interne, Pavel Voicu, a declarat că ministerul va spori instalarea pe drumurile urbane și naționale a camerelor de supraveghere. Șeful MAI a spus că mulți șoferi se eschivează de la achitarea amenzilor aplicate de camerele de supraveghere. Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, urmează să identifice o formulă pentru a-i obliga pe șoferii nedisciplinați să achite amenzile contravenționale.

Propunerea nu a fost transpusă încă într-o inițiativă legislativă.

Sursa: autoexpert.md