Aproape 40% din cele circa 12 mii de accidente rutiere aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), care s-au produs pe teritoriul Republicii Moldova, în opt luni ale anului 2023, au fost soluționate prin procedura de constatare amiabilă.

Potrivit informațiilor publicate de Comisia Națională a Pieței Financiare, volumul total al despăgubirilor de asigurare achitate în baza poliței RCA a fost de 219 milioane lei, dintre care 33 milioane lei reprezintă daune achitate urmare a accidentelor rutiere soluționate prin procedura de constatare amiabilă.

De notat că de la lansarea procedurii de constatare amiabilă a accidentelor de vehicule (septembrie 2019) și până în septembrie 2023, conducătorii auto au depus aproape 30 mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, din care 25.600 de cereri au fost soluționate. Totodată în această perioadă au fost refuzate mai mult de 4 mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, din motiv că procedura de constatare amiabilă nu a întrunit condițiile prevăzute de lege, în aceste situații persoanele păgubite au fost îndrumate să documenteze accidentul de vehicul la organele de poliție, iar ulterior dosarele de daună fiind regularizate și achitate de către asigurători conform documentelor eliberate de organele de drept.

Cele mai des întâlnite deficiențe la implementarea procedurii de constatare amiabilă vizează lipsa pozelor sau prezentarea pozelor neconforme. Este important de știut ca fotografiile de la locul accidentului documentat prin procedura de constatare amiabilă trebuie să includă panorama generală a accidentului inclusiv ambele vehicule accidentate, plăcile cu numerele de înmatriculare, părțile avariate ale vehiculelor care să fie vizibile și urmele de frânare și de cioburi de la fața locului dacă acestea există. Aceste condiții sunt prevăzute de  Legea nr. 106/2022  privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule.

Persoana păgubită prin accident de vehicul documentat prin procedura de constatare amiabilă va depune cererea de despăgubire la asigurătorul persoanei vinovate, cu anexarea formularului ”Constatare amiabilă de accident” completat și semnat de ambele părți. În cazul în care, nu sunt întrunite condițiile procedurii de constatarea amiabilă, inclusiv prejudiciul material depășește suma de 15 mii lei, accidentul urmează să fie documentat de către organele de poliție.

Constatul amiabil este o procedură simplificată și benevolă de documentare a accidentelor de vehicul, care constă în completarea și semnarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului ”Constatare amiabilă de accident". Procedura de constatare amiabilă se aplică cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:

  • în accident sunt implicate doar două vehicule;
  • accidentul este soldat cu daune materiale ce nu depășesc suma de 15 mii lei;
  • accidentul nu s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor (instalații rutiere, piloni, garduri, clădiri etc.) altele decât vehiculele implicate în accident;
  • ambii conducători de vehicule implicați în accident își exprimă consimțământul privind documentarea accidentului prin procedura de constatare amiabilă și consensul privind circumstanțele producerii accidentului și daunele vizibile cauzate vehiculelor implicate, iar persoana responsabilă de producerea accidentului își recunoaște culpa;
  • conducătorii de vehicule implicați în accident au posibilitatea de a face fotografii și/sau imagini video la locul accidentului de vehicul;
  • conducătorii de vehicule implicați în accident înregistrează datele martorilor dacă este posibil acest lucru.

În cazul neîndeplinirii cumulative a condițiilor, formularul ”Constatare amiabilă de accident”, completat și semnat de către conducătorii de vehicule implicați în accident, devine nul, iar accidentul de vehicul urmează să fie documentat de către organele competente.