Trei persoane juridice și 53 de persoane fizice au participat la subscriere la oferta publică de obligațiuni municipale emise APL Chișinău. Primăria municipiului Chișinău a anunțat încheierea cu succes a perioadei de subscriere, iar Comisia Națională a Pieței Financiare a aprobat darea de seamă privind rezultatele emisiunii.

Obligațiunile au fost plasate în volum total de 65 de milioane de lei, prevăzut în ”Prospectul de ofertă publică primară de obligațiuni municipale emise de Primăria Municipiului Chișinău".

Prin emisiunea obligațiunilor, Primăria a atras mijloacele financiare necesare pentru procurarea troleibuzelor noi în corespundere cu Planul de reînnoire a parcului rulant al sistemului de transport public din municipiul Chișinău, aprobat prin decizia CMC  nr. 6/3 din 19.05.2020.

Obligațiunile vor fi admise spre circulație pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei și, ca urmare, doritorii de a investi în obligațiuni vor putea beneficia de această posibilitate și în viitor.

Subscrierea s-a desfășurat în perioada 7-28 martie. Valoarea nominală a unei obligațiuni constituind 1.000 de lei, iar termenul de circulație este de 7 ani.

Obligațiunile municipale sunt instrumente de datorie ce pot fi emise de autorități ale APL în scopul finanțării unor investiții capitale.