Uniunea Avocaților din Republica Moldova a recepționat un mesaj din partea Camerei Notarială din Republica Moldova, prin care a fost informată despre multiplele solicitări venite de la avocați ce vizează diverse aspecte legate de procedurile succesorale, datele despre notarii activi sau cu activitatea încetată, informații privind identificarea notarului care a preluat arhiva notarului care și-a încetat activitatea, accesul la actele notariale, precum și alte informații.

În acest sens, Camera Notarială precizează:

Informația privind existența sau lipsa dosarului succesoral poate fi solicitată de la Ministerul Justiției, deoarece, conform prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială, Ministerul Justiției este entitatea care ține Registrul electronic al dosarelor succesorale și testamentelor. Informația privind procedurile succesorale deschise în urma decesului persoanei care a survenit la data de 1 martie 2019 sau după această dată se publică, începând din1 ianuarie 2020, pe pagina web a Camerei Notariale https://cnm.md/.

Cât privește adresările avocaților privind solicitarea informațiilor despre procedurile succesorale deschise de notari, Camera Notarială informează că nu duce evidența și nu are acces la actele notariale întocmite de notari și recomandă depunerea solicitărilor/interpelărilor la adresa notarului pentru a obține informații veridice și relevante.

Referitor la cererile avocaților adresate Camerei Notariale prin care se solicită eliberarea concluziei pe marginea îndeplinirii actului notarial în exercitarea activității notariale de către notari, Camera Notarială informează că este în imposibilitate de a da apreciere anumitor acte sau acțiuni ale notarilor, deoarece, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor, nu există o prevedere legală prin care organul profesional să fie investit cu atribuția de a elibera concluzii pe marginea îndeplinirii de către notari a actelor notariale.

Pentru obținerea datelor despre notari, Camera Notarială recomandă consultarea listei notarilor, inclusiv a informațiilor privind numele notarului, teritoriul de activitate, datele de contact, suspendarea activității notarului și încetarea activității notarului. Aceste informații sunt publice atât pe pagina web oficială a Ministerului Justiției, cât și pe pagina web oficială a Camerei Notariale.

Cu privire la solicitările avocaților prin care se solicită punerea la dispoziție a datelor din arhiva activității notarilor, Camera Notarială menționează că, potrivit art. 36 alin. (1) și alin. (8) din Legea cu privire la organizarea activității notarilor, actele notariale întocmite de notar în procesul activității notariale care potrivit legislației se supun păstrării, actele în temeiul cărora acestea au fost îndeplinite, precum și registrele actelor notariale, formează arhiva activității notariale. Dreptul de a primi informații din arhiva activității notariale îl au persoanele în numele cărora au fost întocmite actele notariale sau reprezentanții acestora. Astfel, cererile trebuie adresate notarului care a îndeplinit actul notarial, deoarece Camera Notarială nu are acces la arhiva activității notariale.