Comunitățile de energie din surse regenerabile sunt un nou trend în întreaga lume, însă în Republica Moldova sunt, deocamdată, doar pe hârtie. Însă, autoritățile dau asigurări că îl cel mai scurt timp legislația va fi completată, astfel încât să fie posibilă crearea lor și la noi acasă.

Ce este comunitatea de energie?

Comunitatea de energie este considerată un grup de persoane (fizice și juridice) care se reunesc pentru a se implica în circuitul de producere, stocare, furnizare și consum al energiei electrice și care urmăresc reducerea consumului de energie, fiind implicate în gestionarea energiei regenerabile sau a serviciilor legate de energie (de exemplu: furnizare, transport, servicii de mobilitate, stocare de energie, servicii de încărcare pentru autovehicule electrice).

Ce prevăd normele legale în Republica Moldova?

Carolina Novac, Secretar de Stat la Ministerul Energiei, a declarat pentru BizLaw.md că Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile transpune în legislația națională noțiunea de comunitate energetică, iar în prezent se lucrează la definitivarea unui regulament care va oferi mai multă claritate.

”Noi lucrăm la acest Regulament alături de colegii de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Vrem să vedem care sunt blocajele de ordin legal la noi în țară, ce urmează să fie modificat în regulamente, hotărâri de Guvern sau legi. Nu avem foarte multe capacități disponibile până în 2025 pentru prosumatori și ne dorim creșterea randamentului în sensul de instalare a capacităților, ca să ne asigurăm că orice kW este consumat de beneficiari. Adică să beneficieze cât mai mulți de aceste capacități”, a precizat Carolina Novac.

Mai exact, Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevede că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică elaborează Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea comunităților de energie din surse regenerabile, cu luarea în considerare a următoarelor principii aferente calității de membru sau acționar:

  • comunitatea de energie din surse regenerabile este formată din doi sau mai mulți membri sau acționari, organizați în conformitate cu un statut;
  • membri sau acționari ai unei comunități de energie din surse regenerabile pot fi persoanele fizice, asociațiile de proprietari din condominiu, întreprinderile mici și mijlocii, satele și orașele, reprezentate de organele lor executive, consumatorii finali, inclusiv consumatorii vulnerabili de energie, în sensul Legii nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice;
  • participarea într-o comunitate de energie din surse regenerabile este voluntară și deschisă. Orice persoană sau entitate are dreptul să adere sau să părăsească o comunitate de energie din surse regenerabile în orice moment, în conformitate cu actele normative aplicabile și statutul acestora. Actele normative aplicabile nu pot stabili condiții sau proceduri nejustificate sau discriminatorii care ar împiedica participarea într-o comunitate de energie din surse regenerabile sau retragerea membrilor sau acționarilor din aceasta;
  • membrii unei comunități de energie din surse regenerabile își mențin drepturile și obligațiile în calitate de consumatori finali, inclusiv dreptul la schimbarea furnizorului.

În ceea ce privește principiile privind guvernarea comunităților de energie din surse regenerabile, Regulamentul ar trebui să prevadă că scopul comunității de energie este producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru a satisface nevoile în materie de energie ale membrilor sau acționarilor comunității într-o manieră durabilă. Astfel, creând beneficii de mediu, economice sau sociale pentru membrii sau acționarii săi, sau pentru arealul în care aceasta operează. Statutul comunității de energie din surse regenerabile prevede că, pentru atingerea scopului consimțit, comunitatea dezvoltă proiecte și investește în proiecte de valorificare a energiei din surse regenerabile și eficiență energetică. Comunitatea de energie din surse regenerabile este o entitate autonomă care acționează în nume propriu, poate exercita drepturi și poate fi supusă unor obligații independent de membrii și acționarii săi, fiind controlată și gestionată de acționarii sau membrii săi.

Care sunt drepturile de care se bucură comunitățile de energie?

În situația în care ne întrebăm ce poate realiza o comunitate de energie, atunci trebuie să precizăm că legislația prevede, în prezent, că o comunitate de energie din surse regenerabile are următoarele drepturi:

  • să producă, să consume, să stocheze și să comercializeze energia din surse regenerabile, inclusiv în baza contractului pentru achiziționarea energiei electrice produse din surse regenerabile direct de la producător;
  • să stabilească reguli de consum în comun al energiei din surse regenerabile produse de unitățile de generare a energiei deținute de comunitate între membrii și acționarii acesteia, în baza unui acord;
  • să acceseze toate piețele energetice relevante, atât direct, cât și prin intermediari/agregatori, într-un mod nediscriminatoriu, în conformitate cu Legea nr. 107/2016 cu privire la energia electrică;
  • să beneficieze de schemele de sprijin;
  • să nu fie supuse unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește activitățile, drepturile și obligațiile lor în calitate de consumatori finali, producători, furnizori, operatori ai sistemelor de distribuție sau de alți participanți la piață.

De altfel, norma legală mai stipulează că Guvernul dezvoltă și pune la dispoziția consumatorilor finali programe de finanțare, susținute financiar de la bugetul de stat și/sau de resursele financiare mobilizate din surse externe, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, care ar facilita accesul la finanțare pentru dezvoltarea comunităților de energie din surse regenerabile. De asemenea, pentru autoritățile administrației publice locale este oferit suport din partea Executivului, menit să faciliteze înființarea comunităților, precum și sprijin în aspecte legate de reglementarea activității comunităților de energie din surse regenerabile și de consolidarea capacităților acestora.