Un bărbat din Moldova, care s-a plâns la  Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) că fusese incitat la comiterea unei infracțiuni și că instanțele nu audiaseră martorul principal al acuzării, urmează să primească despăgubiri de câteva mii de euro din bugetul de stat. În 21 martie, Curtea a pronunțat hotărârea în cauza Golovchenko v. Republica Moldova (nr. 66418/14).

Cauza se referă la pretinsa instigare a reclamantului de către autorități la comiterea unei infracțiuni și la condamnarea lui, contrar Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). De asemenea, cauza se referă la omisiunea instanțelor naționale de a audia un martor-cheie, contrar cerințelor Articolului 6 § 3 (d) din Convenție.

Conform circumstanțelor cauzei, reclamantul a publicat un anunț într-un ziar din Republica Moldova, precum că oferea asistență persoanelor interesate să obțină o viză Schengen. În schimbul unei sume de bani, el ajuta aceste persoane să contacteze potențiali angajatori din Polonia și să depună actele pentru obținerea unei vize poloneze. Fiind contactat de către C., reclamantul l-a ajutat să obțină o viză, iar ulterior a fost reținut.

Instanțele de judecată au condamnat reclamantul pentru organizarea migrației ilegale, respingând argumentele sale cu referire la faptul că ar fi fost provocat de către C. să comită o infracțiune și ar fi prestat servicii legale. Instanțele naționale nu l-au audiat pe C. în mod direct, deoarece nu au putut asigura prezența sa în instanță, el părăsind țara, iar adresa lui fiind necunoscută. Prin urmare, declarațiile pe care le-a depus C. la faza de urmărire penală au fost citite în timpul procesului judiciar.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns că fusese incitat la comiterea unei infracțiuni și că instanțele nu audiaseră martorul principal al acuzării, contrar Articolului 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție.

Privitor la plângerile reclamantului în baza Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a notat că, deși instanțele naționale au constatat, în general, că reclamantul nu demonstrase faptul că C. era un agent sub acoperire, ele nu acordaseră o atenție deosebită unor argumente importante prezentate de către el. În special, ele nu au examinat faptul că C. era urmărit penal în perioada relevantă și, prin urmare, era în contact cu autoritățile de anchetă; că, în 2009, în calitate de măsură preventivă, C. se angajase să nu părăsească țara, astfel încât el nu avea niciun motiv real pentru a-l contacta pe reclamant în ianuarie 2010 în scopul obținerii unei vize; că, în pofida unei plângeri penale cu privire la falsificarea de către C. a documentelor oficiale, nu a fost inițiată nicio investigație penală în privința sa, în schimb fiindu-i restituit pașaportul și permis să părăsească țara.

De asemenea, în replică la argumentul privind provocarea la comiterea infracțiunii, instanțele au fost dispuse să presupună că C. era un agent sub acoperire, dar au constatat că publicarea de către reclamant a anunțului în ziar dovedea intenția sa de a comite infracțiunea înainte de implicarea lui C. și că, prin urmare, el nu fusese provocat să comită o infracțiune care nu ar fi fost comisă altfel. În această privință, Curtea a menționat că, anterior reținerii reclamantului, autoritățile nu cunoscuseră despre vreo activitate infracțională a acestuia. Instanțele naționale au respins argumentul reclamantului, potrivit căruia el oferise servicii legale, observând că el cunoștea intenția lui C. de a ajunge efectiv în Italia, și nu în Polonia, ceea ce făcea ca solicitarea de viză adresată autorităților poloneze să fie ilegală. Cu toate acestea, acest lucru implică faptul că serviciile reclamantului, în modul anunțat în ziar, nu erau ilegale ca atare și deveniseră astfel doar după implicarea lui C., atunci când ultimul informase reclamantul despre intențiile sale reale. Instanțele nu au găsit nicio dovadă că reclamantul ar fi comis infracțiunea în cazul în care C. nu l-ar fi abordat cu intenția de a ajunge în Italia prin obținerea unei vize poloneze sub un pretext fals.

Având în vedere că instanțele naționale nu au examinat dacă C. era de fapt un agent sub acoperire, Curtea nu a putut concluziona că a existat o instigare din partea poliției. Cu toate acestea, deși instanțelor naționale le-au fost prezentate probe și argumente importante cu privire la presupusa incitare a reclamantului la comiterea infracțiunii, ele nu au luat măsurile necesare pentru a descoperi circumstanțele acestui argument, astfel existând o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

Referitor la plângerea în baza Articolului 6 § 3 (d) din Convenție, Curtea a constatat, în primul rând, că nu a existat niciun motiv întemeiat pentru neprezentarea lui C. în fața instanțelor naționale. Nu a fost prezentată nicio dovadă că instanțele naționale au căutat în mod activ, inclusiv la nivel internațional, martorul cu ajutorul autorităților naționale, care i-au permis lui C. să părăsească țara fără a prezenta date de contact pentru destinația sa în străinătate.

În al doilea rând, declarațiile făcute de către C. la faza de urmărire penală au avut un rol decisiv la condamnarea reclamantului. C. a fost singurul martor direct al infracțiunii și persoana care înregistrase în secret convorbirea telefonică folosită ca probă împotriva reclamantului. Deși instanțele au făcut referire la alte probe, ele au constat, în principal, în măsuri procedurale întreprinse de către autorități, cu excepția înregistrării unei conversații telefonice dintre C. și reclamant. În absența autorului înregistrării (C.), apărarea nu a avut nicio posibilitate efectivă de a contesta momentul și autenticitatea acesteia, circumstanțele care au condus la înregistrarea respectivă și de a invoca alte elemente care ar fi putut submina valoarea acestei probe.

În al treilea rând, nu au existat suficiente elemente de contrabalansare pentru apărare, ca urmare a admiterii probei decisive a martorului absent. În special, nu a fost luat în considerare faptul susținut în mod expres de către apărare, că C. refuzase să răspundă la întrebările pe care reclamantul și avocatul său i le adresaseră la faza de urmărire penală. Prin urmare, apărarea a fost lipsită de posibilitatea de a verifica declarațiile lui C. la orice etapă și nu s-a luat nicio măsură pentru a compensa lipsa posibilității de a interoga direct acest martor în cadrul procesului.

În consecință, Curtea a menționat că lipsa unei oportunități pentru reclamant de a examina sau de a face să fie examinate declarațiile lui C. (în cazul în care C. ar fi răspuns efectiv la întrebările apărării) în orice etapă a procesului a făcut ca procesul în ansamblu să fie inechitabil.

Ținând cont de deficiențele identificate, Curtea a acordat reclamantului 4.700 de euro pentru prejudiciul moral și 1.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.

_{Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.}