În concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere în sistemul procuraturii și cel judecătoresc vor fi selectați, inițial, câte doi candidați. Aceștia vor fi supuși evaluării, iar în cazul în care ambii vor trece evaluarea, decizia privind selectarea câștigătorului final va fi adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Superior al Procurorilor, respectiv. Modificările în acest sens au fost înregistrate în Parlament.

Potrivit autorilor inițiativei, măsura are drept scop evitarea organizării concursurilor repetate pentru funcțiile de conducere din sistemul procuraturii și cel judecătoresc, în cazul in care candidatul câștigător nu va promova evaluarea. Astfel, subiect al evaluării vor deveni candidații care s-au plasat pe primele două locuri în concursurile desfășurate până la 31 decembrie 2025 pentru ocuparea funcțiilor de:

  • președinte și vicepeședinte de instanță;
  • Procuror General, adjunct al Procurorului General, procuror șef al secțiilor Procuraturii Generale;
  • procuror șef al unei procuraturi și procuror șef adjunct al procuraturii.

Noile reguli urmează să fie aplicate după aprobarea modificării normelor legislative și publicarea în Monitorul Oficial.