Guvernul urmează să creeze Instituția publică ”Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului” (ODA). Noua instituție va prelua activitatea desfășurată în prezent de către Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM). Un proiect de lege în acest sens a fost transmis Cabinetului de miniștri pentru examinare.

Domeniile de competentă ale ODA vor fi susținerea dezvoltării antreprenoriatului, asistență financiară și tehnică pentru întreprinderi, emiterea garanțiilor financiare și de stat.

Funcțiile de bază ale instituției vor fi:

  • implementarea eficientă a programelor de stat și proiectelor din domeniile de competență;
  • acordarea suportului întreprinderilor, în domeniile de competență;
  • administrarea oricărei scheme de garantare a creditelor stabilită de autoritățile publice;
  • emiterea, prin mODAtare, a garanțiilor de stat în numele și pe contul statului, în favoarea creditorilor din cadrul programelor de stat;
  • administrarea mijloacelor financiare alocate pentru implementarea programelor de stat și proiectelor de asistență și finanțarea cheltuielilor administrative, în conformitate cu actele normative, bugetul aprobat și acordurile de asistență financiară și tehnică;
  • evaluarea/analiza impactului, monitorizarea și verificarea calității implementării programelor de stat și proiectelor de asistență;
  • acordarea suportului fondatorului în elaborarea propunerilor de proiecte de acte normative în domeniile de competență;
  • elaborarea și prezentarea rapoartelor de progres privind implementarea programelor de stat și proiectelor de asistență și utilizarea mijloacelor financiare destinate pentru realizarea programelor de stat și proiectelor de asistență.

Finanțarea activității ODA se va face din alocările de la bugetul de stat, mijloacele financiare alocate de către finanțatori și alte surse neinterzise de lege.