Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a comunicat Guvernului un nou caz de încălcare a drepturilor omului. Este vorba despre cazul Maxim Tcaci vs. Republica Moldova. Cererea vizează neexecutarea într-un termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești prin care autoritățile au fost dispuse să creeze condiții de acces la învățământul secundar pentru un solicitant încarcerat pe viață. Anunțul a fost făcut de asociația Promo-LEX.

Din anul 2005, reclamantul execută pedeapsa în penitenciarul nr. 17 Rezina. Reclamantul nu finalizase studiile medii generale și această educație nu era disponibilă deținuților în închisoare. În anul 2018, el a reclamat instanței de judecată acest lucru și a obținut o decizie definitivă în data de 19 aprilie 2018 prin care s-a pus în sarcina autorităților să creeze condițiile necesare pentru continuarea studiilor liceale.

Au urmat mai multe încercări nereușite ale reclamantului de a obține executarea hotărârii. În anul 2019, a introdus acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea hotărârii judecătorești în favoarea sa într-un termen rezonabil. Instanțele sesizate au respins pretențiile, considerând că autoritățile și-au îndeplinit obligațiile prin informarea reclamantului despre condițiile de înscriere la liceu și susținerea examenului de bacalaureat.

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție și articolul 2 din Protocolul nr.1, reclamantul s-a plâns în fața Înaltei Curți în privința faptului că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la educație. În plus, reclamantul a invocat încălcarea articolului 13 din Convenție, din motiv că nu a dispus nici de un remediu efectiv prin care să își exercite drepturile în cadrul procedurii civile.

Astfel, CtEDO a invitat Guvernul Republicii Moldova să furnizeze informații cu privire la existența încălcării dreptului reclamantului de a avea acces la o instanță, astfel cum este garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, având în vedere, în special, durata neexecutării hotărârii definitive a Curții de Apel din 19 aprilie 2018. La fel, Guvernul trebuie să se expună cu privire al existența încălcării dreptului reclamantului la educație în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție, precum și cu privire la existența unui recurs intern efectiv prin care reclamantul ar fi putut formula plângerile sale.