Un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău este vizat într-un dosar privind incompatibilitatea de funcție. Inspectorii de integritate urmează să verifice dacă calitatea de administrator în cadrul unei asociații obștești deținută simultan cu funcția de procuror reprezintă o încălcare a legislației.

În total, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a inițiat patru proceduri de control. Pentru posibile conflicte de interese în funcția publică mai sunt verificați un consilier din orașul Vulcănești, un primar din raionul Anenii Noi și un director de gimnaziu.

În alte 21 de cazuri, în care sunt vizați în mare parte aleși locali, inspectorii de integritate au refuzat să inițieze controale.

De asemenea, au fost constatate de inspectorii de integritate au fost constate două încălcări. În cazul unui fost funcționar public din cadrul Serviciului Fiscal a fost identificată o avere nejustificată de peste 400 de mii de lei, iar un fost administrator de întreprindere municipală din raionul Drochia a fost stabilit cu un conflict de interese. Totodată, un ex-director de întreprindere municipală din Bălți riscă o amendă pentru că nu a declarat și nu a soluționat în termen un conflict de interese. Patru consilieri locali din raioanele Dubăsari și Strășeni au încălcat regulile de depunere a declarațiilor de avere și interese personale, fapt pentru care au fost inițiate cauze contravenționale.

ANI a mai informat că de la începutul anului până în prezent, circa 8.000 de funcționari și-au declarat averea pe pPortalul public, din cei 55-60 de mii de subiecți ai declarării.

Data limită pentru depunerea declarațiilor de avere este de 31 martie. Pentru încălcarea termenului prevăzut de lege, nedepunerea sau nedeclararea tuturor informațiilor privind averea, subiecții poartă răspundere juridică.