Un avocat a fost amendat de Comisia de etică și disciplină a Uniunii Avocaților, pentru că a încasat de la un client o sumă mult prea mare pentru o procedură pe care a realizat-o. Potrivit unei decizii a Comisiei, o persoană s-a plâns că apărătorul Pavel Cotruță a încasat 10.500 de lei pentru a întocmi o cerere de chemare în judecată, pe care a depus-o în instanță după patru luni, când clientul la anunțat că intenționează să rezilieze contractul. Petiționarul a declarat că, deși a semnat contractul cu avocatul în luna februarie, timp de patru luni nu a reușit să ia legătura cu acesta, chiar dacă la telefonat de nenumărate ori. Abia în luna iunie acesta i-a răspuns, iar când a aflat că bărbatul intenționează să rezilieze contractul a depus, totuși, la Judecătoria Hâncești cererea de chemare în judecată. De altfel, Comisia a stabilit că documentul a fost întocmit cu abateri și că cerințele formulate nu reprezintă obiectul contractului. Bărbatul susține că a fost dus în eroare de către avocat la încheierea contractului și stabilirea onorariului în mărime de 10.500 lei, deoarece ei au avut o înțelegere. Mai exact, suma achitată nu era numai pentru pregătirea cererii de chemare în judecată, dar și pentru participarea avocatului în instanțe. Petiționarul a declarat că nu cunoaște care sunt prețurile, însă consideră această sumă abuzivă și prea mare doar pentru pregătirea cererii. La aceeași concluzie a ajuns și Comisia, care susține că suma încasată de avocat, în calitate de onorariu, pentru redactarea cererii de chemare în judecată este exagerată pentru volumul și timpul efectiv de lucru pe cauza dată. Membrii Comisiei fac referire la Recomandările privind cuantumul onorariilor avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică aprobate de către Consiliul UAM, conform cărora este recomandat un exemplu de aplicare a tarifelor fixe, pentru întocmirea unei acțiuni, în mărime de 1.500 lei. Comisia a ajuns la concluzia că redactarea cererii de chemare în judecată de către avocat, într-un de termen de aproximativ de 4 luni de zile, n-a fost executată într-un termen rezonabil. La fel, a fost aplicat un termen prea mare pentru pregătirea unei cereri de chemare în judecată, luând în considerare obiectul contractului, care se referă la încasarea prejudiciului cauzat petiționarului și la activitatea lui în continuare în sfera piscicolă. Astfel, ținând cont de gravitatea abaterilor, circumstanțele în cauză, activitatea și comportamentul avocatului Pavel Cotruță, s-a decis aplicarea sancțiunii disciplinare sub formă de amendă în mărime de 3.000 de lei. Petiționarul a mai solicitat ca avocatul să-i restituie banii achitați, însă Comisia a considerat că acest aspect nu ține de competența sa.