Comisia Situații Excepționale (CSE) a aprobat mecanismul de decontare a dezechilibrelor pe piața energiei regenerabile și regimul fiscal aplicabil acestora. Potrivit Ministerului Energiei, noile reguli ale pieței, armonizate cu cele europene, au intrat în vigoare încă din 1 iunie 2022, însă regimul fiscal aferent nu a fost adaptat. De abia din august 2023, regimul fiscal pentru energia de echilibrare a fost ajustat la noile condiții, iar decizia CSE permite aplicarea acestuia și pentru perioada iunie 2022 - august 2023. Dezechilibrele pe piața energetică reprezintă diferența între volumul energiei livrate efectiv și volumul nominalizat (prognozat) de producători.

Conform deciziei CSE, facturile fiscale pentru dezechilibre negative (când producătorii generează mai puțină energie decât au prognozat) vor fi emise de către operatorul sistemului de transport către partea responsabilă de echilibrare sau grupul de echilibrare, care, la rândul său, va achita factura, iar pentru dezechilibre pozitive (când producătorii generează mai multă energie decât au prognozat) factura se emite de către partea responsabilă de echilibrare sau grupul de echilibrare către operatorul sistemului de transport, cu aplicarea regimului fiscal aferent TVA la data eliberării notei de decontare.

Conform dispoziției CSE, notele de decontare vor fi livrate până în 30 noiembrie 2023, pentru fiecare lună din perioada iunie 2022 – august 2023. Ulterior acestei perioade se vor aplica prevederile din Codul Fiscal. Astfel, a fost soluționată o problemă a producătorilor de energie regenerabilă, CET-urilor, dar și altor participanți la piață, care până astăzi nu au putut factura energia de echilibrare.