Potrivit Regulamentului circulaţiei rutiere, persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede şi, la cererea lucrătorului de poliţie, poliţistului de frontieră, ofiţerului echipei mobile a Serviciului Vamal, să înmâneze pentru control:
  • permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus;
  • certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului, eliberat pe numele acesteia în modul stabilit ori certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului însoţit de un alt document ce atestă dreptul la utilizarea lui sau, după caz, certificatul de înmatriculare (înregistrare) eliberat pe numele persoanei juridice şi foaia de parcurs;
  • poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor mijloacelor de transport auto;
  • actele referitoare la natura şi masa încărcăturii, în cazurile stabilite de legislaţie.
După oprirea vehiculului la semnalul agentului de circulaţie sau al altui reprezentant al organului de control, șoferul este obligat să rămână în vehicul ţinând braţele pe volan până la apropierea persoanei care a impus oprirea. De asemenea, conducătorul auto trebuie să îndeplinească necondiţionat dispoziţiile legale ale acestei persoane, prevenind şi pasagerii să nu părăsească vehiculul în timpul controlului. Acest lucru este posibil doar cu permisiunea sau la dispoziţia reprezentantului organului de control. În cazul în care oprirea se efectuează pe timp de noapte, conducătorul este obligat să conecteze lumina în salonul (cabina) vehiculului. De asemenea, trebuie să se supună, la solicitarea poliţistului, procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz, examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, consumului de droguri ori de alte substanţe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare. În Regulamentul circulaţiei rutiere se mai precizează că la solicitarea lucrătorilor de poliţie, trebuie să asigure transportarea acestora la locurile unde s-au produs accidente în traficul rutier sau calamităţi, în cazul în care accidentul sau calamitatea a avut loc în direcţia de deplasare a vehiculului. Totodată, trebuie să transporte persoanele care necesită asistenţă medicală urgentă la instituţiile medicale, indiferent de direcţia de deplasare. La cererea conducătorului auto, lucrătorul de poliţie, care intenţionează să utilizeze un vehicul în situaţiile menţionate, este obligat să prezinte legitimaţia de serviciu şi, după caz, să efectueze însemnările de rigoare în foaia de parcurs. În același Regulament sunt stabilite și drepturile șoferilor. Astfel, conducătorul de vehicul oprit pentru verificare de către agentul de circulaţie are dreptul:
  • să fie informat în privinţa numelui, prenumelui, funcţiei  agentului de circulaţie, autorităţii pe care o reprezintă, inclusiv prin prezentarea legitimaţiei, precum şi temeiul legal al opririi;
  • să fie informat în privinţa normei legale încălcate, precum şi încadrarea juridică a faptei imputate, în conformitate cu legislaţia penală sau contravenţională;
  • să fie informat în privinţa drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de legislaţia penală sau contravenţională şi posibilităţii de a recurge la realizarea acestora;
  • să facă cunoştinţă cu probele ce dovedesc faptul încălcării legislaţiei, inclusiv cele constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate;
  • să conteste, în conformitate cu legislaţia în vigoare, legalitatea acţiunilor agentului de circulaţie, precum şi actele de constatare încheiate de aceştia.