Care este legătura între prietenie și popularitatea fidejusiunii în dreptul roman? Ce efect a avut faptul că garanțiile reale nu erau populare până în sec. XIX? Ce înseamnă retention of title clause și ce avantaje are momentan față de ipotecă? Vedeți mai jos. Mijloacele de garantare a executării obligațiilor Din perspectiva istorică cel mai răspândit mijloc de garantare a executării obligațiilor este fidejusiunea. Garanțiile erau des utilizate inclusiv pe timpul romanilor. Romanii aveau o predilecție deosebită pentru adpromissio care se încheia sub formă de stipulatio, și era de trei tipuri: sponsio, fidepromissio și fideiussio (vom vorbi despre fiecare în parte ulterior). Ele au stat la baza formării garanțiilor în toate legislațiile moderne și au avut un rol decisiv. Regulile care reglementează astăzi garanțiile în majoritatea statelor sunt preponderent romane. Garanțiile reale și personale Garanțiile personale erau mult mai importante la romani decât sunt acum. Din motive evidente, astăzi creditorii în mod normal preferă garanțiile reale (gaj/ipotecă). În cazul romanilor, motivele care explicau hype-ul garanțiilor personale erau următoarele: - Vă aduceți aminte că zilele trecute discutam despre importanța valorilor în societatea romană, fides (încredere), constantia, buna-credință etc. Amicitia (prietenia) era o relație permanentă care impunea niște rigori și standarde morale deosebite - "Omnia...alter pro altero suscipiet". Anume amicitia făcea fidejusiunea atât de populară, pentru că era o prezumție ex officio că prietenii vor face tot pentru a ajuta, indiferent de sacrificii. Plus la asta nu uităm de importanța promisiunilor și prețul reputației și a cuvântului dat. Ce să vă spun, blockchain n-are așa ceva. Romanii 1- 0 Blockchain. - Ne aducem aminte și de caracterul personal (foarte personal, la propriu) al obligațiilor și a consecințelor în caz de neexecutare, o lungă perioadă de timp (vânzarea în sclavie, tăierea în bucăți în cazul creditorilor solidari etc.) - În același timp, natura și structura garanțiilor reale nu era pe atât de satisfăcătoare, dar asta este consecința mai degrabă a primelor două motive de mai sus. Aici se mai adaugă și lipsa publicității pentru garanțiile reale (gen registre, blockchain-uri și etc). Blockchain 1 – 0 Garanții reale la romani. Apropo, o consecință interesantă a garanțiilor reale subdezvoltate a fost răspândirea latifundiarilor în Italia (cine spunea că anume capitalismul e de vină?), pentru că practic unicul mod de a te asigura că într-adevăr îți aparține un lot de pământ, era să-l cumperi. Latifundiarii deveneau tot mai bogați, fermierii sau cum am spune noi azi businessul mic și mijlociu era nevoit să vândă, din lipsa de credit. A durat cam până în secolul 19 tot capitalismul ăsta în forma lui incipientă. Pe atunci au început să se răspândească registrele imobiliare, începe să fie popular gajul (ipoteca). După răspândirea ipotecii, a apărut altă problemă, spre exemplu în Germania până la primul război mondial, au fost investite cca 60 miliarde de mărci în garanții reale (din totalul de 350 are circulau). Vă rog acum atenție. Aproximativ un an în urmă am avut o situație practică foarte interesantă. Când am avut nemijlocit acel caz simțeam la nivel intuitiv că ar trebui să fie posibil și la noi dar notarii refuzau să autentifice un asemenea act care conținea o clauză de rezervă a proprietății. Situația era următoarea: vânzătorul intenționa să vândă un bun imobil, însă nu avea încredere în cumpărător, deoarece ultimul a spus că are posibilitatea să achite prețul bunului doar treptat. Vânzătorul, fiind o persoană pragmatică, a dorit să transmită dreptul de proprietate asupra bunului imobil doar după ce cumpărătorul va achita întreaga sumă de bani, fiind de acord să încheie contractul de vânzare-cumpărare, să transmită ultimului bunul în posesie și folosință, însă nu dreptul de proprietate. Eu am vrut să includ clauza, conform căreia, dreptul de proprietate va fi transferat cumpărătorului, doar după achitarea în mod deplin a prețului stabilit pentru bunul imobil. Așa clauze se numesc clauze de rezervă a proprietății (retention of title clause - în engleză sau титульное обеспечение - în rusă). Adică se notează în registru că dreptul de proprietate va trece condiționat, această notare e publică, adică opozabilă. Poți ușor să transmiți posesia asupra bunului cumpărătorului, însă dreptul de proprietate va fi transmis când va fi achitată ultima tranșă. Avantaje la asemenea construcții: în procedura de insolvabilitate, ai un avantaj net față de toți creditorii, inclusiv cei garantați. În ipoteza în care cumpărătorul intră în insolvabilitate, tu nu trebuie să urmărești masa debitoare, pentru că ești proprietar, în cel mai rău caz restitui banii primiți, dar cât timp, nervi și bani economisești! Bine, recunosc că ultimele tendințe practice și doctrinare din domeniul insolvabilități tratează la modul cel mai serios posibilitatea includerii și a acestor construcții la rangul obligațiilor garantate (adică le echivalează cu ipoteca, în principiu), dar asta deja e altă discuție. Dacă aveți timp să vă treziți imaginația juridică, atunci veți vedea ce paletă largă de posibilități vă acordă această construcție. Revenind la istoria obligațiilor acum am aflat și motivele și rădăcinile acestor construcții de rezervă a proprietății. Constitutum possessorium din art. 930 BGB. Această prevedere a stat de asemenea la baza dezvoltării construcților de lease-back (“Sicherungsubereig-ming”). Asta a redus semnificativ aplicabilitatea a garanțiilor reale și a însemnat o reîntoarcere la ceva similar cu fiducia romană.