Propunerea președintelui Igor Dodon de anulare a legii prin care banii furați din sistemul bancar au fost transformați în datorie publică nu este susținută de către Guvern. Cabinetul de miniștri va emite aviz negativ în privința inițiativei șefului statului. Și asta pentru că anularea unei legi, nu anulează și efectele juridice ale acesteia, iar obligațiunile de stat emise de Ministerul Finanțelor, au fost transmise către Banca Națională a Moldovei. Guvernul precizează că, în condițiile în care nu a fost posibilă redresarea situației financiare la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, BNM a retras licențele și a inițiat procesul de lichidare a acestora. Prin urmare, Ministerul Finanțelor a emis și trasmis BNM obligațiuni de stat în sumă de 13 miliarde 341 milioane de lei, ceea ce reprezintă suma creditelor neachitate la cele trei bănci. Guvernul mai precizează că emisiunea obligațiilor de stat a fost o acțiune stabilită în programul cu Fondul Monetar Internațional. Șeful statului, Igor Dodon, a elaborat proiectul la sfârșitul anului 2016.