În luna iunie, peste 32 miliarde lei erau în circulație în Republica Moldova. Datele au fost publicate de Banca Națională a Moldovei care spune că indicatorul s-a majorat cu peste 2,2 miliarde lei față de sfârșitul anului trecut.

Volumul încasărilor banilor în numerar s-a majorat cu 24,7 la sută față de perioada similară a anului precedent și a constituit 68,9 miliarde lei. Creșterea volumului încasărilor de mijloace bănești a fost determinată, preponderent, de majorarea cu 22,9 la sută a încasărilor din comercializarea mărfurilor de consum (indiferent de canalul de desfacere), care dețin cea mai mare pondere (de 56,3 la sută) din volumul total al încasărilor. Totodată, în luna iunie 2021, volumul încasărilor a constituit 13,2 miliarde lei (+10,2 la sută față de luna mai 2021 și +28,9 la sută față de luna iunie 2020).

Volumul eliberărilor banilor în numerar, în perioada ianuarie - iunie 2021, s-a majorat cu 24,7 la sută comparativ cu perioadă similară a anului precedent și a constituit 71,2 miliarde lei. Majorarea a fost determinată, preponderent, de creșterea volumului eliberărilor pentru cumpărarea valutei de la persoane fizice cu 5,8 miliarde lei (39,9 la sută), care a însumat. Totodată, eliberările din conturile persoanelor fizice s-au majorat cu 17,6 la sută, constituind 15,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 22,4 la sută din volumul total al eliberărilor.

O pondere semnificativă, de 19 la sută din volumul total al eliberărilor, au avut eliberările din bancomate, care s-au majorat în perioada ianuarie - iunie 2021 cu 14,7 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent.