În Hotărârea Constantin Film Verleih Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a statuat că, în cadrul încărcării unui film pe o platformă video online fără acordul titularului dreptului de autor, Directiva 2004/481 nu obligă autoritățile judecătorești să ordone operatorului platformei video să furnizeze adresa de e-mail, adresa IP sau numărul de telefon al utilizatorului care a încărcat filmul în litigiu. Directiva, care prevede furnizarea ”adreselor” persoanelor care au încălcat un drept de proprietate intelectuală, vizează numai adresa poștală.

În anii 2013 și 2014, filmele Parker și Scary Movie 5 au fost încărcate pe platforma video YouTube, fără acordul Constantin Film Verleih, titularul drepturilor exclusive de exploatare pentru aceste opere în Germania. Ele au fost vizionate de mai multe zeci de mii de ori. În aceste condiții, Constantin Film Verleih a solicitat din partea YouTube și Google, aceasta din urmă fiind societatea-mamă a celei dintâi la care utilizatorii trebuiau mai întâi să se înregistreze prin intermediul unui cont de utilizator, ca ele să îi furnizeze un ansamblu de informații referitoare la fiecare dintre utilizatorii care a efectuat încărcarea. Cele două societăți au refuzat să furnizeze Constantin Film Verleih informațiile referitoare la acești utilizatori, în special adresele lor de e-mail și numerele lor de telefon, precum și adresele IP utilizate de aceștia, atât la momentul încărcării fișierelor vizate, cât și la momentul ultimei accesări a contului lor Google/YouTube.

Litigiul principal depindea de aspectul dacă asemenea informații intră sub incidența noțiunii de ”adrese”, în sensul Directivei 2004/48. Această directivă prevede că autoritățile judecătorești pot ordona furnizarea informațiilor cu privire la originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală. Printre aceste informații figurează în special ”adresele” producătorilor, ale distribuitorilor și ale furnizorilor de mărfuri sau de servicii contrafăcute.

Curtea a constatat, în primul rând, că, în ceea ce privește sensul obișnuit al termenului ”adresă”, acesta nu vizează decât adresa poștală, cu alte cuvinte locul domiciliului sau al reședinței unei anumite persoane. Rezultă că acest termen, atunci când este utilizat fără alte precizări, precum în Directiva 2004/48, nu vizează adresa de e-mail, numărul de telefon sau adresa IP. În al doilea rând, lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Directivei 2004/48 nu conțin niciun indiciu de natură să sugereze că termenul ”adresă” ar trebui înțeles în sensul că vizează nu numai adresa poștală, ci și adresa de e-mail, numărul de telefon sau adresa IP a persoanelor vizate. În al treilea rând, din examinarea altor acte de drept al Uniunii care vizează adresa de e-mail sau adresa IP reiese că niciunul dintre acestea nu utilizează termenul ”adresă”, fără alte precizări, pentru a indica numărul de telefon, adresa IP sau adresa de e-mail.

Această interpretare este, potrivit Curții, conformă cu finalitatea urmărită de dispoziția din Directiva 2004/48 privind dreptul la informare. Astfel, având în vedere armonizarea minimală privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în general, această armonizare este limitată, potrivit dispoziției menționate, la informații bine determinate. Pe de altă parte, această dispoziție urmărește să concilieze respectarea diferitor drepturi, în special dreptul la informare al titularilor și dreptul la protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor.

În aceste condiții, Curtea a concluzionat că noțiunea de ”adrese” care figurează în Directiva 2004/48 nu vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere care încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de e-mail, numărul său de telefon și nici adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.

Curtea a precizat totuși că statele membre au posibilitatea să acorde titularilor de drepturi de proprietate intelectuală dreptul de a primi informații mai extinse, însă sub rezerva asigurării unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale în cauză și a respectării celorlalte principii generale ale dreptului Uniunii, precum principiul proporționalității.