Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a textelor ”le suportă membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului” din articolul 32 alin. (2) și ”în obligația organelor de conducere ale debitorului” din articolul 70 alin. (13) din Legea insolvabilității.

Curtea a observat că dispozițiile menționate în articolul 32 alin. (2) și 70 alin. (13) din Legea insolvabilității stabilesc mecanisme de plată a onorariului fix calculat administratorului insolvabilității sau, după caz, administratorului provizoriu și de restituire a cheltuielilor suportate de aceștia doar în cazul în care debitorul insolvabil nu dispune de bunuri sau dacă valoarea lor nu este suficientă pentru a le acoperi.

Curtea a reținut că expresiile ”se trec în mod solidar prin încheiere judecătorească în obligația organelor de conducere” din articolul 70 alin. (13) și ”le suportă membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului, în mod solidar” din articolul 32 alin. (2) conduc la concluzia că obligația de plată a onorariului fix și a cheltuielilor efective se pune în sarcina unor persoane fizice. Obligația de plată nu presupune existența unor fapte prejudiciabile ale persoanelor cărora le este impusă plata, nici despăgubirea ulterioară a acestora. Persoanelor menționate le va fi impusă plata onorariului administratorului insolvabilității și restituirea cheltuielilor suportate de acesta ori de câte ori debitorul insolvabil nu are bunuri suficiente. Singurul motiv pentru care aceste persoane suportă sarcina patrimonială constă în faptul că au ocupat o funcție în organele de conducere ale debitorului insolvabil în ultimele 24 de luni anterioare intentării procesului de insolvabilitate sau că dețin calitatea de asociați, acționari sau membri ai persoanei juridice insolvabile.

Din aceste dispoziții legale rezultă că persoanele menționate supra au obligația să plătească onorariul fix și cheltuielile suportate de administrator în procesul de insolvabilitate sau de lichidator chiar dacă nu sunt culpabile.

Curtea a constatat o ingerință în dreptul de proprietate al persoanelor menționate supra.

Curtea a observat că scopul general al Legii insolvabilității constă în satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit. Acest scop general ține de asigurarea stabilității și a disciplinei financiare în economia de piață. De asemenea, Curtea a stabilit că legislatorul a urmărit și scopul special al apărării dreptului de proprietate al administratorului, iar sumele de bani care formează onorariul acestuia constituind bunuri. Scopul special al Legii contribuie atât la realizarea scopului general al acesteia, cât și la realizarea scopurilor constituționale ale bunăstării economice și protejării drepturilor și libertăților altor persoane. Scopurile legale menționate pot fi încadrate în scopurile legitime permise de articolul 54 din Constituție.

De asemenea, Curtea a analizat dacă există măsuri alternative mai puțin intruzive și dacă legislatorul le-ar putea adopta pentru realizarea la fel de eficientă a scopului/scopurilor legitim/e urmărit/e și care să limiteze mai puțin dreptul fundamental protejat, în comparație cu măsurile contestate. Curtea a reținut că nu posedă expertiza necesară pentru a stabili cu exactitate dacă practicile identificate în alte state vor realiza scopurile legitime urmărite mai eficient decât măsurile contestate.

Totodată, Curtea a notat că, din perspectiva articolului 54 din Constituție, în această cauză există un conflict de principii. Unul dintre principii este dreptul de proprietate al membrilor organelor de conducere. Celelalte principii, situate de cealaltă parte a conflictului, sunt dreptul de proprietate al administratorului insolvabilității/lichidatorului, care urmărește să-i fie plătit onorariul și cheltuielile aferente procesului de insolvabilitate, dreptul de proprietate al creditorilor și interesul bunăstării economice a țării.

Legea insolvabilității instituie o prezumție a culpei membrilor organelor de conducere, având în vedere obligația lor de a acoperi remunerarea administratorului insolvabilității sau a lichidatorului și a cheltuielilor acestor subiecte în legătură cu procedurile insolvabilității și lichidării. Această prezumție nu poate fi răsturnată, așa cum decurge clar din textele legale analizate de către Curte.

Curtea a reținut că echilibrul dintre principii nu trebuie să presupună existența unei sarcini individuale și excesive pentru persoane. Persoanele trebuie să aibă parte de garanții efective și adecvate în eventualitatea abuzurilor (e.g., unii membri ai organelor de conducere nu trebuie să răspundă patrimonial prin acoperirea onorariului și a cheltuielilor administratorului sau lichidatorului atunci când insolvabilitatea a fost provocată de alți membri ai organelor de conducere). Chiar dacă persoanele afectate, i.e. membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului, ar avea posibilitatea să dovedească lipsa culpei lor în eventualele proceduri judiciare, prevederile contestate nu-i absolvă de obligația plății onorariului și a cheltuielilor aferente. Curtea a subliniat că asemenea măsuri rigide defavorizează de plano dreptul de proprietate al persoanelor în discuție. Din acest punct de vedere, dreptul lor de proprietate este garantat insuficient.

Curtea a menționat că categoria membrilor organelor de conducere ale debitorului este o categorie vastă, însă nu toate funcțiile enumerate de Legea insolvabilității și incluse în categoria membrilor organelor de conducere ale debitorului au un rol egal și decisiv în administrarea societății. Prin urmare, normele contestate comportă consecințe negative pentru membrii organelor de conducere ale societății intrate în insolvabilitate, cărora le impune plata onorariului fix al administratorului insolvabilității/lichidatorului, precum și cheltuielile suportate de acesta, fără ca ei să poarte vreo culpă.

Curtea a notat că articolul 248 alin. (1) din Legea insolvabilității stabilește că ”dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilității/lichidatorului instanța de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere”. Curtea a considerat că principiul echilibrului corect impune ca standardul culpei membrilor organelor de conducere la apariția stării de insolvabilitate a debitorului stabilit de articolul 248 din Lege, standard aplicabil pentru realizarea scopului general al Legii insolvabilității, să fie aplicabil și în cazul realizării scopului special al plății onorariului administratorului /lichidatorului.

Pornind de la cele menționate, Curtea a admis parțial excepția de neconstituționalitate, declarat inadmisibilă excepția de neconstituționalitate  în partea ce ține de articolul 70 alin. (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și a declarat constituționale textele ”le suportă membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului” din articolul 32 alin. (2) și ”în obligația organelor de conducere ale debitorului”, în măsura în care le este demonstrată culpa la apariția stării de insolvabilitate.